Ministerul Afacerilor Externe începe, vineri, ediţia 2016 a programului "Dialog cu diaspora pe teme consulare", lansat anul trecut şi care are ca obiectiv informarea celor mai numeroase comunităţi de români din străinătate cu privire la programele şi proiectele derulate de MAE pentru modernizarea activităţii consulare.
Potrivit unui comunicat al MAE remis redacţiei, programul se va desfăşura în prima jumătate a anului 2016 în Spania, Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie.
"O echipă a Departamentului Consular din cadrul MAE se va deplasa pentru a prezenta cetăţenilor români, beneficiarii direcţi ai acestor programe, ultimele noutăţi cu privire la sistemul de servicii consulare E-Cons. Primele întâlniri vor avea loc în cursul acestei săptămâni la Madrid. În cadrul întâlnirilor cu românii din diaspora, reprezentanţii Centralei MAE vor putea să discute direct cu aceştia problemele cu care se confruntă în plan consular, precum şi cele mai eficiente modalităţi de soluţionare pe termen lung", precizează MAE.
Sursa citată adaugă că vor fi organizate şi reuniuni regionale cu diplomaţii cu atribuţii consulare din statele aflate în proximitatea celor vizate direct de campanie, pentru un schimb de bune practici în folosirea E-Cons şi a manualului de proceduri consulare.
"La reuniuni vor participa şi reprezentanţii instituţiilor partenere în implementarea sistemului E-Cons: Direcţia Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România", se mai arată în comunicatul MAE.