MAE infirmă că patru români ar fi murit într-un accident în Spania

E.D.
Internaţional / 5 octombrie 2014

Ministerul Afacerilor Externe transmite că nu se confirmă ştirea apărută în presă despre un presupus accident produs în Spania, în care patru cetăţeni români ar fi decedat.

"În urma demersurilor iniţiate de Consulatul General al României la Sevilla şi cu ocazia verificărilor efectuate de autorităţile spaniole, la nivel regional, provincial şi local, cu instituţiile care au atribuţii şi competenţe în cazul producerii unor astfel de accidente, rezultă că ştirea conform căreia în provincia Cordoba s-ar fi produs un grav accident de circulaţie, în care şi-ar fi pierdut viaţa cetăţeni români, nu se confirmă", susţine MAE, într-un comunicat de presă remis duminică.

MAE arată că toate autorităţile contactate, printre care Garda Civilă, Poliţia Naţională, Poliţia Locală, Spitalul Provincial, Unitatea Medicală de Intervenţii de Urgenţă, inclusiv serviciul de urgenţă 112, au comunicat că nu s-a produs recent un astfel de eveniment în provincia Cordoba.

De asemenea, adaugă sursa citată, verificările efectuate de biroul ataşatului de interne din cadrul Ambasadei României la Madrid, prin intermediul autorităţilor competente, au condus la aceeaşi concluzie, şi anume, neconfirmarea ştirii apărute.

Reacţia MAE vine după ce câteva publicaţii şi un post de televiziune din România au difuzat o informaţie potrivit căreia patru români, dintre care doi minori, ar fi murit duminică într-un accident produs în provincia spaniolă Cordoba.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb