MAE salută aniversarea Zilei Internaţionale a Francofoniei

Adina Lateş
Politică / 20 martie 2016

Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea, la 20 martie, a Zilei Internaţionale a Francofoniei, când se marchează semnarea Tratatului de la Niamey, care a însemnat crearea Francofoniei instituţionale, în 1970, informează un comunicat de presă al MAE.

Sursa citată menţionează că România, membru cu drepturi depline al Francofoniei instituţionale din 1993, "este profund angajată în realizarea obiectivelor şi programelor Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, îndeosebi în plan naţional şi regional".

Conform MAE, ţara noastră este "stat-far" al Francofoniei pentru regiunea Europei Centrale şi de Est.

"MAE este pe deplin angajat în valorificarea cât mai bună a multiplelor valenţe ale Francofoniei, prin o serie de proiecte, de la programele de promovare a limbii franceze, sprijinirea inserţiei sociale a tinerilor şi facilitarea accesului lor la locurile de muncă performante, până la punerea în practică a strategiei economice a francofoniei şi aplicarea eficientă a instrumentelor de care dispune OIF în domeniul diplomaţiei preventive, al medierii şi sprijinirii reconstrucţiei democratice post-conflict", se precizează în comunicatul amintit.

Din perspectivă diplomatică, adaugă MAE, Francofonia oferă şi un cadru generos pentru dezvoltarea relaţiilor României cu toate statele francofone, prin asumarea utilizării în comun a limbii franceze şi a promovării valorilor francofone.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb