La începerea votului în ţara noastră, cetăţenii români votau deja în secţiile de votare din străinătate, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), precizând că votul a început astăzi la secţiile de votare din Australia la ora 0 (ora României).
În străinătate, au fost deschise 190 de secţii de votare, dintre care 19 pe continentul american.
Toate secţiile din străinătate sunt pregătite pentru derularea în bune condiţii a procesului electoral.
Votul decurge în condiţii normale, nefiind înregistrate situaţii deosebite, mai transmite MAE.