Magazinul IKEA împlineşte 5 ani

F. A.
Comunicate de presă / 12 martie 2012

Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa sărbătoreşte, în luna martie a acestui an, împlinirea a 5 ani de la deschidere, conform unui comunicat remis redacţiei. Peste 50 de milioane de produse IKEA au ajuns în casele românilor de pe 21 martie 2007 şi până în prezent. Cu ocazia aniversării, Mikael Ohlsson, Preşedinte şi Chief Executive Officer al IKEA Group, a fost alături de echipa magazinului IKEA, la Bucureşti.

Aflându-se în ţara noastră pentru a doua oară, CEO-ul IKEA Group a ţinut să mulţumească atât colegilor din echipa locală, cât şi clienţilor magazinului IKEA pentru primii 5 ani împreună.

Mikael Ohlsson, Preşedinte şi CEO al IKEA Group, a declarat: "Primii 5 ani ai IKEA în România au adus rezultate foarte bune! Am reuşit să contribuim la o viaţă de zi cu zi mai bună pentru cei mai mulţi dintre clienţii noştri. Suntem abia la început pe piaţa din România şi credem că există un potenţial de dezvoltare foarte mare, atât în privinţa retailului, cât şi a producţiei locale".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb