Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a decis clasarea lucrării referitoare la ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, stabilind, după finalizarea evaluării, că nu a fost identificată o diferenţă între modificări intervenite în avere pe durata exercitării funcţiilor publice şi veniturile realizate, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Potrivit documentului, în data de 29.05.2015, a comunicat viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, Raportul de evaluare în urma sesizării depusă de către o persoana fizică, la începutul acestui an.
În luna aprilie a.c., ministrul Gabriel Oprea a declarat că "Nu este prima dată când se fac astfel de verificări, mai ales că de ani de zile ocup funcţii de demnitate publică. Am trecut de mai multe ori prin filtrul instituţiilor cu atribuţii în verificarea demnitarilor şi, după cum se ştie, niciodată nu mi s-a imputat vreo abatere sau vreo neregulă în legătură cu activitatea pe care am depus-o. Am respectat legile ţării şi voi face acelaşi lucru în continuare. Prin urmare, nu am niciun dubiu că ANI va constata o dată în plus ceea ce a constatat şi cu alte ocazii, şi anume că nu există neconcordanţe sau suspiciuni în ceea ce mă priveşte.
Nu în ultimul rând, vreau să precizez că dreptul de a depune petiţii şi sesizări este unul garantat prin Constituţie şi îl respect".