Mai multe persoane au fost ucise, vineri, într-un atac armat, în apropiere de oraşul Ansbach (sud), anunţă poliţia germană, transmite DPA în pagina electronică.
Cel puţin două persoane au fost ucise într-un atac armat care a avut loc în oraşul Leutershausen, din sudul Germaniei, a anunţat vineri poliţia.
Forţele de poliţie din oraşul învecinat Nuremberg au anunţat că autorităţile caută o maşină decapotabilă marca Mercedes de culoare argintie şi au avertizat cetăţenii că şoferul ar putea fi încă înarmat.
Iniţial, agenţia de ştiri germană DPA a transmis că atacul armat ar fi făcut "numeroşi morţi" şi a indicat Ansbach drept locul în care a avut loc atacul.