Manifestaţie în Armenia împotriva vânzării de arme din Rusia către Azerbaidjan

ioana Dogaru
Internaţional / 14 aprilie 2016

Sute de persoane au manifestat miercuri la Erevan, capitala Armeniei, pentru a protesta faţă de vânzarea de arme din Rusia către Azerbaidjan, după ce violenţe recente au făcut cel puţin 110 morţi în Nagorno-Karabah, regiune disputată de armeni şi azeri, transmite AFP.

Rusia este un aliat fidel al Armeniei, unde are două baze militare, dar întreţine bune legături şi cu Azerbaidjanul şi este principalul furnizor de arme ale acestor două ţări din Caucaz.

Participanţii la manifestaţie, printre care unii purtau pancarte pe care se putea citi: "Ocupantul rus afară din Armenia!" sau "Nu avem nevoie de un asemenea aliat", au scandat sloganuri antiruseşti după care s-au adunat în faţa ambasadei Rusiei în direcţia căreia au aruncat cu ouă şi monede.

"Am venit aici pentru a le spune ruşilor că ne omoară copii! De ce avem astfel de aliaţi?", a declarat Hranuş Serobian, 56 de ani, care purta o pancartă cu fotografii ale soldaţilor şi civililor morţi în luptele din Nagorno-Karabah.

"Ni se spune că sunt afaceri (...) Poate că ne-am înşelat în privinţa aliatului", a afirmat la rândul său Vahe Azatrian, un student în vârstă de 23 de ani.

Sâmbătă, premierul rus, Dmitri Medvedev, a ţinut să precizeze că Rusia va continua să vândă arme Azerbaidjanului.

"Dacă Rusia abandonează acest rol, înţelegem foarte bine că acest loc nu va rămâne liber. Ei (azerii) vor cumpăra arme de la alte ţări, ceea ce ar putea distruge echilibrul actual", a declarat prim-ministrul într-un interviu acordat postului de televiziune Rossia 1.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb