Maria Grapini efectuează o vizită oficială în India

F. A.
Politică / 26 aprilie 2013

Ministrul delegat pentru IMM, Mediul de afaceri şi Turism, Maria Grapini a avut ieri, în cadrul vizitei de lucru din India, întâlniri cu Madhav Lal, ministrul secretar de stat al Ministerului Întreprinderilor Micro, Mici şi Mijlocii, se precizează într-un comunicat de presă.

În cadrul întâlnirii au fost propuneri reciproce de încurajare a întreprinzătorilor din cele două ţări şi au fost schimburi de informaţii privind proiectele de susţinere a IMM-urilor.

Cei doi miniştri au convenit să stabilească un program concret pentru Grupul mixt de lucru pentru IMM-uri, în cadrul Comisiei mixte.

Tot ieri, Ministrul Maria Grapini s-a întâlnit cu Ministrul secretar de stat în cadrul Ministerului Turismului, Prvez Dewan.

Cei doi oficiali au discutat despre încheierea unui Memorandum între cele două ministere, legat de dezvoltarea schimburilor de turişti între cele două ţări.

Principala problemă ridicată a fost cea legata de vize, având în vedere că anual, 50 de milioane de turişti indieni vizitează Europa şi multi dintre ei ar putea alege ca destinaţie România.

În acelaşi timp, Ministrul secretar de stat pentru Turism Parvez Dewan a propus încurajarea producătorilor de apă minerală să exporte în India, precizând că turiştii din India preferă apa minerală din import.

Ministrul delegat pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism a mai participat, ieri, alături de Ambasadorul României, Valerica Epure, la Forumul Oamenilor de Afaceri Romano-Indieni, organizat cu ocazia vizitei oficiale a Ministrului Maria Grapini.

În cadrul Forumului, Ministrul Maria Grapini a prezentat oportunităţile oferite de România pentru investitori şi cele legate de schimburile comerciale

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb