MARIO DRAGHI: Circa 160 de miliarde de euro au fost scoşi din Rusia de la începutul crizei ucrainene

A.C.
Internaţional / 12 mai 2014

De la începutul crizei ucrainene, circa 160 de miliarde de euro au fost scoşi din Rusia, estimează preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, citat de surse din presă.

Declaraţia a fost făcută la o conferinţă de presă desfăşurată după reuniunea lunară a acestei instituţii, ce a avut loc pe 8 mai.

Draghi susţine că nu se ştie unde s-au dus aceşti bani. Este cea mai mare sumă evocată până în prezent, depăşind estimările celorlalţi oficiali europeni sau ruşi. Banca Centrală a Rusiei a evaluat anterior la 51 de miliarde de dolari ieşirile nete de capital în primul trimestru al anului în curs.

Ministrul rus al dezvoltării economice, Alexei Uliukaev, a declarat că aceste ieşiri ar putea ajunge la circa 70 de miliarde de euro pentru întregul an 2014. În opinia fostului ministru de finanţe Alexei Kudrin, suma s-ar ridica la aproximativ 110 miliarde de euro tot până la sfârşitul acestui an.

Chris Weafer, partener al societăţii de consultanţă Macro Advisory a explicat: "Companiile europene care lucrează în Rusia încearcă să-şi limiteze riscurile transferându-şi banii, astfel încât să fie protejate de eventuale sancţiuni, în timp ce companiile ruse îşi deschid conturi în străinătate pentru a-şi continua afacerile în cazul unor sancţiuni occidentale împotriva marilor bănci ruseşti".

Dacă estimarea lui Draghi este exactă, atunci Rusia s-ar putea afla într-o situaţie mult mai grea decât credem, avertizează Timothy Ash, analist la banca londoneză Standard Bank. Ca termen de comparaţie, în trimestrul al treilea al anului 2008, perioada de vârf a crizei economice mondiale, capitalul net care a părăsit Rusia s-a cifrat la mai puţin de 100 de miliarde de euro.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb