MARTIN SCHULZ:  "Germania trebuie să-şi schimbe politica faţă de Europa"

A.I.
Internaţional / 2 decembrie 2017

Martin Schulz (Sursa foto: Facebook)

Martin Schulz (Sursa foto: Facebook)

Martin Schulz, liderul Partidului Social Democrat (SPD) a declarat ieri, într-un interviu acordat revistei "Der Spiegel", că Germania trebuie să-şi schimbe politica faţă de Europa, în condiţiile în care o sursă din partid a declarat că social-democraţii vor purta negocieri cu conservatorii cancelarului Angela Merkel pentru a pune capăt crizei politice, informează Agerpres.

"A-i oferi preşedintelui francez Emmanuel Macron un răspuns pozitiv va fi un element cheie în orice negociere cu SPD", a spus Schulz, care a adăugat că ar trebui elaborată o politică fiscală europeană comună şi înfiinţat postul de ministru de finanţe al Uniunii Europene.

Potrivit unor oficialităţi din SPD, la o conferinţă a partidului care urmează să aibă loc săptămâna viitoare, liderii formaţiunii urmează să-şi dea acordul pentru începerea negocierilor în vederea formării unei noi coaliţii cu conservatorii lui Merkel, a relatat agenţia DPA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb