Gala BURSA 2018

MASĂ ROTUNDĂ ROMÂNIA ŞI RUSIA: ÎN CĂUTARE DE NOI FORMATE DE COOPERARE / EGOR IVANKOV, DIRECTOR GENERAL SALUS:"România are potenţial mare în exportul de mobilă de calitate"

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii /

"România are potenţial mare în exportul de mobilă de calitate"

Oamenii de afaceri ruşi susţin că relaţiile lor cu partenerii români trebuie să treacă la un nou nivel, din punct de vedere economic, în ciuda problemelor din ultimii ani ivite din aplicarea sancţiunilor economice impuse Federaţiei Ruse de către Uniunea Europeană.

Egor Ivankov, director general al firmei SALUS, care se ocupă de finanţarea, promovarea şi vânzarea produselor agenţilor economici şi de relaţiile între întreprinzătorii mici şi mijlocii, a spus că, din păcate, în relaţiile economice româno-ruse a trecut mult timp în care nu s-a făcut nimic, iar cea mai mare parte a capitalului care putea fi investit în infrastructură, în medicină şi în alte direcţii de dezvoltare a fost pierdut.

Cu toate acestea, Egor Ivankov sus­ţine că mai există capital suficient pe care companiile ruse îl pot investi în ţara noastră, dar lipsesc mecanismele care să protejeze finanţarea şi care să direcţioneze sumele alocate către rezultatele dorite.

Firma SALUS a implementat un sis­tem de finanţare şi control al capitalurilor, prin care interconectează oamenii de afaceri din Rusia cu cei din Asia şi din Europa, promovând produsele de export, precum şi colaborarea între înreprinzătorii mici şi mijlocii.

În privinţa ţării noastre, Egor Ivankov a precizat: "Oferim servicii pentru diferite afaceri, dar România este cunoscută în Rusia pentru producţia de mobilă de calitate. În Federaţia Rusă sectorul public este unul dintre cei mai importanţi cumpărători de pe piaţa de mobilă. În aparatul de stat se fac schimbări dese, iar primul lucru care se modifică după aceste schimbări, sunt piesele de mobilier din birourile instituţiilor publice. Le propunem producătorilor de mobilă români să preluăm noi promovarea şi vânzarea produselor pe teritoriul Federaţiei Ruse".

Directorul general al SALUS a menţionat că societatea pe care o conduce oferă finanţare şi pentru echipamentele din domeniul exploatării şi transportului de petrol, dar că este necesar ca aceste echipamente să fie sus­tenabile, de calitate, să aibă un preţ bun de achiziţie şi să fie competitive cu echipamentele celorlalte firme existente pe piaţa internaţională din acest domeniu.

Egor Ivankov a mai spus: "Cei care doresc să apeleze la finanţarea oferită de firma noastră nu au niciun risc. Ei semnează un contract, de prestări servicii, care nu prezintă niciun risc şi nu îi obligă la nimic. Dacă echipamentele sau produsele pe care ni le oferă sunt competitive, construim relaţiile de import-export cu firmele din domeniu şi ne ocupăm de promovarea şi vânzarea acestor echipamente şi produse".

SALUS este o companie de capital rusesc ce are filiale în 29 de ţări, peste 200 de clienţi - agenţi economici importanţi din diferite domenii, 1365 de afaceri intermediate şi 37 de proiecte realizate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită