Mazda a înregistrat anul trecut o creştere cu 33% a vânzărilor în România

E.D.
Companii #Auto / 7 ianuarie 2015

Mazda raportează şi pentru 2014 o majorare cu două cifre a vânzărilor în România, constructorul de automobile anunţând că a comercializat în ţara noastră 803 unităţi anul trecut, cu 33% mai mult faţă de 2013, potrivit unui comunicat

La fel ca şi în anul precedent, cel mai bine vândut model a fost SUV-ul CX-5, cu 351 de unităţi şi o creştere cu 39% comparativ cu perioada anterioară, în timp ce Mazda3 a înregistrat vânzări mai mari cu 44%, cu un volum de 262 de unităţi în 2014. Pe locul trei se situează limuzina Mazda6, cu 187 de unităţi vândute, în creştere cu 19%, informează compania.

"Este al doilea an consecutiv când ne menţinem creşterea vânzărilor cu două cifre. Toate cele trei modele de nouă generaţie care au contribuit la această creştere importantă integrează gama de tehnologii inovatoare SKYACTIV, care asigură un consum scăzut şi un nivel redus de emisii, precum şi designul apreciat KODO", a declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda România.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb