MDRAP: România sprijină financiar Moldova, pentru construirea gazoductului Iaşi-Ungheni

F.A.
Companii / 15 noiembrie 2013

Ţara noastră acordă Republicii Moldova, în următorul an, o contribuţie financiară nerambursabilă în valoare de până la 5,289 milioane de euro, pentru cofinanţarea conductei Iaşi-Ungheni, care va conecta sistemele naţionale de transport gaze din cele două ţări, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Viceprim-ministrul României, Liviu Dragnea, şi viceprim-ministrul Republicii Moldova, Valeriu Lazăr, au semnat, ieri, contractul de finanţare încheiat între ministerele conduse de cei doi oficiali, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), respectiv Ministerul Economiei (ME).

"Dincolo de semnificaţia economică a acestui contract semnat astăzi, sunt două semnificaţii extrem de importante: una politică şi una geostrategică. Este prima acţiune concretă, prima alocare de fonduri pentru un proiect concret de la semnarea, în 2010, a acordului de asistenţă financiară nerambursabilă din partea României pentru Republica Moldova. Acest lucru înseamnă că actualul guvern are toată determinarea să aloce bani pentru proiecte care pot contribui la dezvoltarea Republicii Moldova", a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea, potrivit sursei citate.

Liviu Dragnea a precizat că valoarea totală a proiectului este de 26,5 milioane de euro, din care 7 milioane de euro reprezintă contribuţia Uniunii Europene (UE), iar pentru partea Republicii Moldova, este vorba de 3 milioane de euro din partea UE şi de cei peste 5,2 milioane de euro, pentru care a fost semnat joi contractul, bani care vor fi transferaţi de la MDRAP la ME. Lungimea gazoductului pe teritoriul Republicii Moldova este de 10,5 km, iar perioada de execuţie a contractului, intrat în vigoare la data semnării, se încheie în decembrie 2014.

"Este un proiect foarte, foarte important pentru Republica Moldova, care ne va ajuta să facem faţă poate uneia dintre cele mai mari provocări pe care le avem. Republica Moldova este conectată şi dependentă, practic, 100% în asigurarea consumului său intern de gaze naturale dintr-o singură sursă şi respectiv pentru noi există acest obiectiv nu numai politic, ci şi economic şi social, să consolidăm securitatea energetică a Republicii Moldova prin asigurarea unei alternative reale", a subliniat viceprim-ministrul Republicii Moldova, Valeriu Lazăr.

Contractul de finanţare are la bază Acordul încheiat între guvernele celor două ţări în anul 2010 privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat Republicii Moldova de România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb