MEDVEDEV: "Rusia este pregătită să facă faţă unor noi sancţiuni occidentale"

E.D.
Internaţional / 22 aprilie 2014

Rusia este pregătită să facă faţă unor noi sancţiuni occidentale vizând sectoare cheie ale economiei ţării, a asigurat, astăzi, premierul rus Dmitri Medvedev.

"Este un drum fără ieşire, dar, dacă totuşi unii dintre partenerii noştri occidentali decid să se angajeze pe acest drum, nu vom avea de ales decât să facem faţă cu propriile forţe. Şi vom câştiga", a declarat premierul Medvedev, într-un discurs susţinut în Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus).

Statele Unite şi Uniunea Europeană, care au decis deja sancţiuni specifice împotriva unor politicieni sau bănci din Rusia în urma anexării peninsulei Crimeea, intenţionează să aplice un nou set de sancţiuni, în special economice, în condiţiile în care situaţia din estul Ucrainei se deteriorează.

"Sunt convins că vom reuşi să minimalizăm consecinţele", a declarat premierul Medvedev.

"Desigur, nu vom renunţa la cooperarea cu firmele străine, în special din ţările occidentale. Dar vom fi pregătiţi să facem faţă unor măsuri inamicale", a adăugat el.

Premierul rus a mai declarat că sectoarele care ar putea fi afectate de sancţiuni, printre care cel al apărării, vor primi "susţinerea necesară" din partea Guvernului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Europa sigur va gasi o cale sa nu-si taie craca de sub picioare, iar politicienii vor auzi poporul, chiar cu juma' de ureche. Romania ....!? Tot in Florida, la soare ... ?

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb