Fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că nu exclude operaţiuni de răpire a unor lideri occidentali pe care-i consideră ostili Moscovei şi l-a nominalizat în acest sens pe cancelarul german Friedrich Merz, potrivit Antena 3 CNN.
Conform sursei citate, Medvedev spune că a fost inspirat de operaţiunea de capturare a liderului venezuelean Nicolas Maduro, sâmbătă, la Caracas, de o echipă Delta Force a SUA.
„Răpirea neo-nazistului Merz poate fi o excelentă întorsătură în acest carnaval de evenimente", a opinat Medvedev, care în prezent este vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a relatat Antena 3 CNN.
Un astfel de scenariu nu ar fi unul nerealist mai ales că "există motive pentru urmărirea penală a cancelarului chiar în Germania, deci nu ar fi o pierdere, mai ales când cetăţenii suferă inutil", a continuat Medvedev, potrivit sursei amintite.
În ultimii ani, fostul preşedinte al Rusiei s-a remarcat drept unul dintre cei mai vocali susţinători ai unei linii dure a Kremlinului, a amintit Antena 3 CNN, făcând declaraţii extrem de agresive împotriva Ucrainei şi Occidentului.

























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 08:03)
Mujicii astia nu sunt in stare sa faca nici macar “ rapirea din Serai” si ei viseaza sa-l rapeasca pe Merz:-)…Daca vreti sa treziti “Teutonul adormit” incercati sa vedeti cum ajunge Germania la Moskva “in trei zile”:-)
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 08:56)
...si cum se trezeste Suvorov...
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 09:08)
Precedentul a fost creat.Astept ca Rusii, sa ii captureze pe Nicusor si Zelenski cand romanul merge in vizita la Kiev. Nu ca pentru Romania ar fi vreo paguba, ca destul tara a fost luata in stapanire de AYATOLAHUL Bolojan cu ajutorul GARDIENILOR REVOLUTIEI din USR. Poporul Iranian s-a rasculat, ma astept ca si mamaliga romaneasca sa explodeze. Astept ca agricultorii romani sa se plimbe cu tractoarele prin piata victoriei sa schimbe gardurile vii de la guvern. Insipida de la externe, spune ca dupa dezastrul din Elvetia, romania este in doliu. Astept ca primarii din Romania, sa dea publicitatii cati cetateni romani sunt ucisi de masuirile luate de Bolojan ca sa sustina Ucraina.In prezent ,ROMANIA ,este toata in DOLIU. !
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 09:21)
Sunt bolnavi psihic!
Traim vremuri in care viitorul omenirii a incaput pe mana unor derbedei. Jungla si pumnul iau locul regulilor si bunului simt.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 09:23)
Ai aceeasi gandire bolnava ca Medvedev si esti rupt de realitate precum el.
Ne-am umplut de dezaxati!
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 09:27)
Te contrazici! Critici regimul iranian impus de rusi, dar vrei unul similar in Romania, nasit tot de rusi.
Ramane cum am stabilit - esti campionul prostiei!
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 10:54)
Orcii tăi n-au reușit decât să răpească minori din teritoriile ocupate/distruse. :
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 11:19)
Iar s-a activat prostovanul maxim de la Kremlin. Asa prostalai mai rar...
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 11:42)
Mai PROSTI ca voi astia care o frecati cu dreapta si neonazistii din USR, nu mai exista in EUROPA. PLECATI dracu odata de bunavoie daca nu vreti sa fiti fugariti pe strazi ca si cainii vagabonti.!
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 12:06)
Alo Bursa, ce e cu cometariile acestea???
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 15:07)
E bine să afle toți calitatea... putleriștilor. :
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 11:59)
Vorbe de betivan.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 12:07)
Betivul asta de Medvedev nu poate rapi o sticla de vodka dar el are planuri mari
:))))))))))))
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 12:13)
PREGATITIVA. Dupa ce americanii vor lua Groenlanda , Chinezi Taiwanu, Putin o sa va si el pe voi nu prin razboi ci ,o sa va extraga cum au facut americanii cu Maduro. Putintica rabdare leprelor.!
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 12:52)
Cu ce ne "extrage" cu magarusii si camilele ca descultii aia nu au nici nave nici avioane sau elicoptere:-)
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 14:37)
Va incoloneaza si directia Siberia, la reciclare. La cat sunteti de natangi, o sa mergeti ca animalele.!
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 15:07)
Dar animal ești doar tu! :
3.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 16:48)
Ceausescu, a crezut si el ca il iuubesc romanii si a murit de glont. Voi, mergand pe jos, romanii, in dragostea ce vo poarta,o sa va lapideze sio rsa deserte olitele copii lor in capul vostru pline cu ce va place voua.!
3.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 18:58)
.... iar ai scăpat la pufoaică. :
În primul rând nu se pune virgulă între subiect și predicat. Pe urmă, nu poți fii putlerist fără să fii prost. :
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.01.2026, 21:08)
prostovanul absolut