MESAJUL LUI CRISTIAN PIEDONE "Într-o zi adevărul va ieşi la lumină"

Ioana Dogaru
Politică / 16 aprilie 2016

"Într-o zi adevărul va ieşi la lumină"

Cristian Popescu-Piedone le transmite celor care îi contestă candidatura la Primăria sectorului 4 că, într-o zi, adevărul va ieşi la lumină, iar atunci aceştia ar putea să regrete modul în care s-au raportat la el.

''În ceea ce-i priveşte pe cei care mă contestă, este dreptul lor. Le spun doar că, într-o zi, adevărul va ieşi la lumină şi sper că vor avea conştiinţa necesară să regrete modul în care s-au raportat la mine'', a scris Piedone pe Facebook.

El s-a arătat emoţionat de modul în care l-au primit oamenii, la ''o banală vizită în piaţă''.

''M-a emoţionat astăzi (n.r. - vineri), la o banală vizită în piaţă, să văd că oamenii sunt alături de mine, că tot ceea ce am făcut în sectorul 4 a contat într-adevăr pentru ei. Chiar dacă poate părea doar o vorbă mare, de campanie, sprijinul dvs mă onorează şi mă motivează să lupt mai departe. În ultimele luni, mulţi aşa-zişi prieteni au uitat că exist. Să fie sănătoşi! Mie îmi bucură inima mai tare când necunoscuţii îmi strâng mâna şi mă încurajează!'', a spus acesta.

Judecătoria sectorului 4 discută sâmbătă contestaţiile depuse de mai mulţi supravieţuitori de la Colectiv împotriva candidaturii lui Cristian Popescu-Piedone la funcţia de primar.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. regret ca ti-ai depus candidatura, dar ca si porcul cind traiesti numai in mocirla este greu de a te dezvata

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb