Meteorologii: Ninsoare "istorică" în Israel

F. A.
Internaţional / 15 decembrie 2013

În Israel, începând de joi, s-a acumulat un strat de 50 de centimetri de zăpadă, iar ninsoarea continuă să cadă, potrivit autorităţilor israeliene.

"În cei 54 de ani ai mei n-am văzut niciodată un astfel de peisaj, nu-mi amintesc să fi nins atâta", a spus primarul Ierusalimului, Nir Barkat.

Meteorologii au precizat că ninsoarea a atins un nivel istoric, severitatea furtunii de zăpadă îngreunând serviciile de salvare din Ierusalim. Armata a intervenit alături de poliţie pentru a salva sute de persoane blocate în propriile maşini, pe autostrăzile din jurul Ierusalimului. Peste 500 dintre acestea au primit găzduire într-un centru de convenţii.

Toate autostrăzile care duc spre Ierusalim au fost închise, iar munca plugurilor este îngreunată de căderile continue de zăpadă.

Mii de persoane au rămas fără electricitate după ce ramurile copacilor, încărcate de zăpadă, au căzut peste firele electrice. Palmierii şi chiparoşii au fost acoperiţi de nea, iar şcolile au anulat cursurile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb