Michel Barnier, vizită oficială la Bucureşti

F.M.
Politică / 1 octombrie 2018

Michel Barnier (sursa foto: Twitter)

Michel Barnier (sursa foto: Twitter)

Negociatorul-şef al Comisiei Europene pentru negocierile privind Brexit, Michel Barnier, se va afla, mâine, într-o vizită oficială la Bucureşti, în cursul căreia va avea întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, dar şi cu premierul Viorica Dăncilă.

Pe parcursul vizitei sale, oficialul european se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul-delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, potrivit News.ro.

De asemenea, negociatorul-şef al Comisiei Europene va purta discuţii cu reprezentanţi ai comisiilor reunite pentru afaceri europene şi politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor, dar şi cu cei ai comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, infomează Comisia Europeană.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Tango deageaba .............. 

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb