Micii producători de energie regenerabilă pot furniza electricitate

Raluca Găină
Miscellanea / 12 iunie 2018

Micii producători de energie regenerabilă pot furniza electricitate

Micii producători de energie regenerabilă vor avea în curând posibilitatea să furnizeze electricitate în reţea şi să compenseze factura emisă de furnizorul lor, la zece ani de la apariţia unei legi care le promitea persoanelor fizice acest lucru.

Afirmaţia a fost făcută marţi de Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), într-o conferinţă organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, pe teme energetice.

"În Legea 220/2008, deci într-o lege aprobată acum zece ani, exista o prevedere că pentru producătorii casnici de energie regenerabilă se vor aproba nişte scheme de sprijin. Principala barieră în calea acestei scheme de sprijin a fost legislaţia fiscală. Încă din 2009 - 2010, am început discuţiile cu Ministerul Finanţelor pentru a găsi soluţii pentru aceşti mici producători şi am eşuat", a spus oficialul ANRE.

Între timp, legislaţia a fost modificată, iar OUG 24/2017, care modifică Legea 220, a venit cu câteva obligaţii pentru Ministerul Finanţelor privind modificarea legislaţiei în favoarea micilor producători, lucru care nu s-a întâmplat.

Primul aspect se referă la faptul că un producător mic, casnic, nu va fi nevoit să se autorizeze pentru a genera electricitate.

A doua problemă a fost modul de impozitare, însă aici lucrurile nu sunt încă foarte clare. Din declaraţia lui Nagy-Bege reiese doar că Ministerul Finanţelor s-a angajat să informeze în curând micii producători dacă şi cât vor plăti impozit pe venit din această activitate.

Al treilea subiect fierbinte a fost regimul de TVA.

Potrivit acestuia, a fost găsită o soluţie şi la această problemă, care ţine de faptul că tot în legislaţia europeană există posibilitatea ca persoanele fizice să împuternicească o altă entitate să emită factură pe numele lor.

"În cazul nostru concret, furnizorii de energie cu care aceşti mici producători au contract vor fi obligaţi să preia energia electrică produsă de aceşti consumatori, ei vor emite factură în numele acestor consumatori şi se vor compensa financiar. Propunerea ANRE a fost ca această compensare să se facă la preţul mediu din ultimele 12 luni de pe Piaţa pentru Ziua Următoare (piaţa spot a bursei de energie OPCOM - n.r.), dar este un proiect şi chiar acum voi merge în Parlament să susţin punctul de vedere al ANRE", a adăugat oficialul autorităţii de reglementare

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb