Microsoft redevine a doua mare companie americană, devansând Amazon

F.M.
Companii / 27 octombrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Microsoft a redevenit ieri a doua cea mai valoroasă companie americană, după rezultatele trimestriale dezamăgitoare raportate de Amazon.com, care au şters 65 de miliarde de dolari din capitalizarea retailerului online, transmite Reuters.

Pe primul loc se află Apple, cu o capitalizare bursieră de peste 1.000 de miliarde de dolari, după ce a trecut de acest prag în septembrie.

Între sfârşitul anului 1998 şi începutul anilor 2000, Microsoft a avut cea mai mare capitalizare de piaţă de pe Wall Street, înaintea de spargerea bulei dot-com.

Acţiunile Amazon au scăzut cu 7%, cel mai mult în ultimii aproape trei ani din cauza estimărilor sub aşteptările analiştilor referitoare la sezonul sărbătorilor de iarnă, amplificând temerile că cele mai valoroase companii de tehnologie încep să fie concurate mai puternic.

Titlurile Microsoft au scăzut modest, cu 1,1%, în contextul declinului generalizat al acţiunilor din sectorul tehnologiei, care a fost provocat şi de rezultatele trimestriale sub aşteptări ale Alphabet, compania mamă a Google.

Microsoft a înregistrat ieri o capitalizare de piaţă de 823 de miliarde de dolari, iar Amazon de 805 miliarde de dolari.

Chiar dacă a scăzut puternic în această săptămână, capitalizarea Amazon este cu 40% mai ridicată faţă de începutul anului.

Ţinta medie de preţ a analiştilor pentru acţiunile Microsoft evaluează compania la 963 de miliarde de dolari, iar în cazul Amazon la 1.068 miliarde de dolari.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb