Gigantul software "Microsoft" va continua să investează peste 1 miliard de dolari anual pentru cercetare şi dezvoltare în domeniul securităţii cibernetice, a declarat un executiv al companiei, potrivit Reuters.
Suma nu include achiziţiile pe care "Microsoft" le-ar putea face pe acest segment, a explicat Bharat Shah, vicepreşedintele diviziei de securitate cibernetică a companiei, la conferinţa BlueHat pe tema securităţii cibernetice organizată de companie la Tel Aviv.
"Pe măsură ce tot mai mulţi oameni folosesc sistemul cloud, cheltuielile trebuie să crească", a spus Shah.
Dacă în urmă cu 2-3 ani, numărul tentativelor de atacuri cibernetice era de 20.000 pe săptămână, în prezent, cifra se ridică la 600.000-700.000, potrivit datelor Microsoft.
Cunoscută de mult timp pentru sistemul de operare Windows, "Microsoft" şi-a transferat atenţia pe segmentul serviciilor cloud, unde concurează cu Amazon.com.
În octombrie, compania a anunţat că vânzările trimestriale pentru serviciul cloud Azure, folosit de companii pentru găzduirea site-urilor, aplicaţiilor sau datelor, au crescut cu 116%.
În afară de investiţiile în securitate internă, "Microsoft" a cumpărat trei firme de securitate în mai puţin de doi ani, toate din Israel: startup-ul "Aorato", firma de securitate cloud "Adallom" şi "Secure Islands", a cărei tehnologie de protejare a datelor a fost integrată în serviciul cloud Azure Information Protection.
Detaliile financiare ale acestor tranzacţii nu au fost făcute publice.
Divizia de risc a "Microsoft" a mai făcut trei investiţii în materie de securitate cibernetică în Israel, inclusiv cea din săptămâna curentă, a cărei valoare nu a fost publicată, în compania "Illusive Networks", care foloseşte tehnologii deceptive pentru a detecta atacurile şi a fost instalată în cadrul unor bănci şi al unor retaileri.