"Micul trafic de frontieră" între România şi Ucraina reglementat prin permise de trecere

Vlad Şuţă
Miscellanea / 1 septembrie 2015

MAE a început înmânarea permiselor de trecere a frontierei către Ucraina conform Acordului dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei, arată un comunicat MAE remis astăzi redacţiei.

"Acest nou instrument juridic introduce facilităţi considerabile cu privire la regimul călătoriilor în regiunile limitrofe frontierei comune a celor două ţări vecine, în favoarea locuitorilor acestor zone, care însumează aproximativ 2 milioane de cetăţeni români şi ucraineni", potrivit sursei citate.

Persoanele beneficiare trebuie sa locuiască în mod legal, de cel puţin trei ani, în zona de frontieră a României sau Ucrainei. De asemenea, aceştia trebuie să locuiască la o distanţă de maximum 30 de km de o parte şi de alta a frontierei comune, distanţă care poate fi însă extinsă la maximum 50 de km de linia de frontieră, mai spune MAE.

Permisul este valabil şi pentru soţul/soţia, copiii minori sau majori aflaţi în întreţinere (inclusiv adoptaţi), chiar dacă aceştia locuiesc de mai puţin de trei ani în zona de frontieră.

Beneficiarii pot traversa frontiera dintr-o parte într-alta din motive de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic, pentru o perioadă care să nu depăşească 90 de zile de şedere neîntreruptă.

Acordul a fost semnat la Kiev în data de 2 octombrie 2014 şi a intrat în vigoare la date de 14 mai 2015, conform comunicatului MAE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb