Milioane de conturi ale utilizatorilor "Uber" au fost accesate de hackeri anul trecut

Andrei Stan
Companii #Transporturi / 22 noiembrie 2017

Milioane de conturi ale utilizatorilor "Uber" au fost accesate de hackeri anul trecut

Hackerii au accesat milioane de conturi ale utilizatorilor "Uber" anul trecut, însă compania a făcut public acest lucru abia ieri, anunţă CNN.

În 2016, două persoane din afara companiei au accesat informaţiile personale a 57 de milioane de utilizatori "Uber", inclusiv nume, adrese de mail şi numere de telefon, a anunţat compania. De asemenea, hackerii au accesat datele permiselor de conducere pentru 600.000 de şoferi din Statele Unite, aceştia fiind şi ei incluşi în numărul total al persoanelor afectate, potrivit news.ro. Compania nu i-a anunţat pe cei afectaţi de acţiunea hackerilor.

CEO-ul "Uber", Dara Khosrowshahi, a afirmat că a aflat recent despre acest incident.

Khosrowshahi, care a preluat funcţia în luna august, a spus că a început deja o investigaţie pentru a stabili de ce nu au fost alertate autorităţile sau cei afectaţi şi a anunţat că doi dintre cei responsabili pentru această situaţie nu mai lucrează în companie.

Conform Bloomberg, Joe Sullivan, cel care se ocupă cu securitatea datelor nu mai este în companie. "Uber" însă a refuzat să îi nominalizeze pe cei care au plecat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb