Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat ieri un proiect de 25 de milioane de euro din bani europeni numit "Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală" (RNDR), prin care fermierii ar urma să primească informaţii despre fonduri europene, care însă în acest moment se prezintă ca un site jumătate nefuncţional, conform surselor de presă.
Viviana Vasile, şefa proiectului, a declarat: "Facem un newsletter lunar, la două luni avem o publicaţie cu o tematică generală în domeniul dezvoltării rurale, dar şi publicaţii cu tematică specifică. Estimez că vor fi peste 100 de publicaţii până la finalul proiectul în 2015 de cel puţin 60 de pagini fiecare. Membrii reţelei vor primi invitaţii şi la toate evenimentele pe care le vom organiza şi pentru cei ce vor dori să participe le vom asigura transportul şi cazarea în locul unde are loc conferinţa respectivă, noi suportăm costurile. Evenimentele vor fi în România". Cele 25 de milioane de euro vor intra în următorii patru ani în conturile Innovacion y Desarrollo Local, SL-IDEL, o firmă spaniolă care ia banii pentru implementarea proiectului.
Privitor la nefuncţionarea actuală a site-ului www.rndr.ro, Viviana Vasile a subliniat: "Actualizarea site-ului este un proces, nu aveam cum să punem foarte multe lucruri, toate materialele ce se vor produce de acum încolo vor apărea. Site-ul va deveni din ce în ce mai bun pe măsură ce avansează proiectul".