Ministerul comunicaţiilor a deblocat proiectul de eliberare online a actelor de stare civilă

F. A.
Politică / 13 septembrie 2012

Ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica a anunţat că în urma şedinţei de ieri a deblocat proiectele Printre proiectele de broadband Ro-NET, demersurile făcute pentru proiectele de interoperabilitate şi proiectul de eliberare online a actelor de stare civilă, se anunţă într-un comunicat de presă.

"Am dat drumul la tot ce era blocat. Mă refer la toate proiectele care erau compromise. L-am repornit inclusiv pe cel de broadband" a declarat ministrul Nica. Acesta a precizat că, la începutul lunii august, două licitaţii au fost urcate pe SEAP.

Dan Nica a mai menţionat în cadrul aceleeaşi declaraţii şi eforturile făcute pentru deblocarea proiectelor de interoperabilitate: "Nu s-a făcut nimic. A fost anunţul, a fost proiectul, nu s-a făcut nimic timp de doi ani de zile şi, normal, apare riscul de anulare a lui." Ministrul a mai făcut referiri la demersurile susţinute realizate împreună cu Ministerul Finanţelor pentru repornirea proiectului de 15 milioane de dolari privind eliberarea online a actelor de stare civilă. Conform declaraţiilor ministrului Nica, în acest moment, proiectul se află din nou în bugetul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb