Miniştrii de Finanţe din zona euro vor sprijini băncile europene afectate de criza datoriilor suverane

F. A.
Jurnal de criză / 5 octombrie 2011

Miniştrii de Finanţe din zona euro au convenit să sprijine băncile europene, pe fondul creşterii temerilor cu privire la criza din Grecia, potrivit Reuters. Această decizie a venit la doar câteva ore după ce Dexia a devenit prima bancă europeană care a avut nevoie de ajutor guvernamental pentru a evita falimentul în urma crizei datoriilor suverane.

"Toată lumea crede că principala temere sunt evenimentele îngrijorătoare de pe pieţele financiare, care ar putea escalada într-o criză bancară", a declarat Wolfgang Schaeuble, ministrul german de Finanţe, în cadrul conferinţei de presă susţinută la încheierea reuniunii de la Luxemburg.

"Există o viziune tot mai mult împărtăşită că este nevoie de o abordare concertată, coordonată în Europa. Poziţiile de capital ale băncilor europene trebuie consolidate pentru a furniza marje suplimentare de siguranţă, reducând astfel incertitudinea", a afirmat Olli Rehn.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb