Ministrul Agriculturii semnează un acord cu Fondul European de Investiţii

Andreea Cuzub
Politică / 28 noiembrie 2017

Petre Daea

Petre Daea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, semnează, astăzi, acordul cu Fondul European de Investiţii (FEI), care prevede implementarea unui instrument financiar de creditare, derulat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, prin care se facilitează accesul la finanţare al fermierilor şi întreprinzătorilor din mediu rural, potrivit Agerpres.

Alocarea PNDR este de 93,8 milioane euro, conform sursei citate.

La eveniment vor fi prezenţi Hubert Cottogni, director în cadrul FEI, şi Maria Gafo Gomez Zamalloa, şef adjunct de unitate în cadrul Comisiei Europene, DG Agri.

FEI este o instituţie financiară internaţională, parte a Grupului Băncii Europene de Investiţii, specializată în finanţarea de risc pentru IMM-uri. FEI sprijină obiectivele UE prin favorizarea inovării, a cercetării şi dezvoltării, a antreprenoriatului şi a creării de noi locuri de muncă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb