Ministrul Daniel Constantin vrea acordarea unei atenţii mai mare liceelor agricole

Elena Deacu
Companii / 5 iunie 2015

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat vineri, la Iaşi, că trebuie acordată o atenţie mai mare liceelor specializate pe zona de agricultură.

"Cred că trebuie să trecem din faza de vorbă în faza de chestiuni practice", a subliniat ministrul.

El a afirmat, totodată, că trebuie verificate în ce măsură sunt pregătite liceele din ţară care au ferme didactice şi să aplice pentru accesarea de fonduri europene.

"Odată cu Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) aprobat, dăm posibilitatea şi universităţilor, dar şi liceelor specializate care au ferme să aplice îmbunătăţirea bazei materiale. Mă refer aici la utilaje pentru fermele didactice, astfel încât dincolo de o bază de pregătire mult mai bună dedicată celor care vor deveni fermieri să aibă şi un nivel de competitivitate", a declarat ministrul.

El a mai afirmat că este important să fie verificat dacă sunt piedici privind cofinanţarea liceelor.

"Le dăm nu doar posibilitatea de accesa fonduri, dar şi posibilitatea de a face acest lucru", a mai spus Constantin.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb