GALA BURSA CONSTRUCTIILOR - 2018
MINISTRUL DE FINANȚE VIOREL ȘTEFAN:
BURSA 11.01.2017

C.I.
 
mărește imaginea
Viorel Ștefan (Sursa foto: Cdep.ro)
     Ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a declarat, ieri, că este necesar un audit al Curții de Conturi pentru a verifica condițiile în care s-au făcut rectificările bugetare "pe plus" de către guvernul condus de Dacian Cioloș.
     Domnia sa a explicat: "În luna august, guvernul își făcea deja planuri cum se va implica în campania electorală din toamnă și își pregătea terenul încercând să salveze aparențele, declarând că fac rectificări pe plus, adică țara merge bine. Și nu era așa, a fost o minciună grosolană. (...) Față de proiecția inițială, upgradată prin cele două rectificări bugetare, cea din august și cea din noiembrie, pe execuție se constata nerealizarea a 10 miliarde de lei la poziția de venituri. Sigur, chestiunea e foarte serioasă, dar, pe de altă parte, îmbracă un caracter tehnic.
     De aceea, cred că examinarea în cadrul comisiilor de specialitate odată cu pronunțarea asupra celor două ordonanțe de rectificare bugetară din cursul anului 2016, în condițiile în care comisiile de specialitate pot beneficia și de asistența Curții de Conturi - e necesar un audit al Curții de Conturi, pentru a verifica condițiile în care s-au făcut aceste rectificări - condițiile de legalitate, de oportunitate. Deci, în aceste condiții, probabil vom avea o concluzie bine conturată după examinarea în cadrul ședințelor reunite ale celor două comisii".
     Potrivit acestuia, dacă anul 2016 ar fi fost un succes în ce privește atragerea de fonduri europene, în economia românească ar fi intrat mai mulți bani și efectele s-ar fi transmis asupra evoluțiilor din 2017. Ministrul a explicat: "Neîntâmplându-se acest lucru, este o problemă care vizează evoluțiile din 2017, inclusiv proiecția bugetului, execuția bugetului pe acest an. Ar fi fost de dorit ca 2016 să fi fost un an în care să încasăm mai multe fonduri europene. Marea nerealizare se explică prin neatragerea de fonduri europene. Noi vom găsi soluții de a ne respecta la virgulă angajamentele din programul de guvernare și sigur ne vom încadra în deficitul de 3%. Pe de altă parte, vom respecta integral și la termenele la care ne-am angajat tot ce scrie în Programul de guvernare".
     El a adăugat că își pune un mare semn de întrebare asupra profesionalismului și asupra caracterului tehnocrat a modului în care s-a făcut guvernarea din 2016: "Mai degrabă sunt tentat să spun că a fost un caracter politicianist. (...) E prima dată când se întâmplă ca veniturile bugetare să cadă atât de mult. O cifră preliminată ne duce la 29,2 % din PIB cădere de la 32%, am avut și 33%. Surpriza mare este din faptul că un altfel de rezultat a putut să fie lăsat moștenire de un Guvern tehnocrat.(...) Nu am pronunțat cuvântul «gaură», am spus că a fost o proiecție nerealistă, o supraestimare a veniturilor bugetare din rațiuni politicianiste, ceea ce e greu de explicat cum a putut un guvern tehnocrat să aibă un astfel de comportament. De aici, mai departe va veni Curtea de Conturi și va identifica elementele de nelegalitate, de oportunitate, de comportament de bun gospodar ale Guvernului".
     Viorel Ștefan a anunțat, potrivit Agerpres, noi posibile măsuri pentru ordonatorii de credite: "Suntem îngrijorați pentru că trebuie sa avem niște acțiuni ferme, trebuie să venim cu un nou concept de proiectare a bugetului - și aici avem în vedere un demers care a început acum 20 de ani și bate pasul pe loc - acela al proiecției bugetare pe proiecte și programe. Noi nu vrem să mai upgradăm bugetul la rezultatul istoric, ci vrem sa scanăm toți ordonatorii, să resetăm toată structura de cheltuieli pe fiecare ordonator în parte, să arondăm fiecare leu cheltuit de ordonatorii de credite unui program din portofoliul ordonatorului respectiv. Astfel, sunt convins că vom identifica multe cheltuieli ineficiente, iraționale, pe care intenționăm să le eliminăm din proiecția bugetară și mai ales în execuția bugetară pe 2017".
     Chestionat dacă există "un iz penal" în această chestiune, Viorel Ștefan a spus că nu dă un răspuns înainte de auditul Curții de Conturi. 

 link:
 Comisia de buget-finanțe va ancheta rectificările bugetare ale Guvernului Cioloș

 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de zaza în data de 11.01.2017, ora 12:26)  
  Deja incepeti cu justificari ....Sunteti un guvern de "adunaturi"...populismele din alegerile din decembrie nu prea se incadreaza in bugetul din 2017.
  Bagati vina pe ...fondurile europene....Doar stiati pe tot parcursul anului 2016 ca intrarile de fonduri erau slabe...neavand proiecte din ani trecuti care sa se finalizeze in 2016....,doar tot anul ati fost cu "galusca-n gura" ..fonduri "zero"
  Deci puteati sti cand v-ati facut socotelile de "Program populist" asa ca lasati minciunile.
  Vreti acum curtea de conturi...sa va mai creati o "plapoma de minciuni si scuze"
  Sa va fie RUSINE d-le ministru si intreaga clica mincinoasa


 
Aceeasi sectiune (Macroeconomie)
CORESPONDENȚĂ DE LA BRUXELLES/EUROPARLAMENTARUL MARIA GRAPINI, DESPRE VIITORUL UE:
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 21:45
     Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a menținut astăzi decizia Curții de Apel prin care alegerile anticipate pentru Primăria Chișinău au fost invalidate, astfel că Andrei Năstase nu poate deveni primar, anunță Deschide.md.  click să citești tot articolul
Companii-Afaceri, 21:21
     Grupul auto german BMW va fi nevoit să închidă uzinele sale din Marea Britanie, unde sunt produse automobilele Mini și Rolls-Royce, dacă va ajunge în situația în care nu va putea importa rapid componente din Europa continentală după ce Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană, a declarat astăzi pentru Financial Times unul din directorii BMW.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 21:14
CLUJ:
     Aproximativ 200 de persoane au protestat astăzi în Piața Unirii din Cluj-Napoca împotriva PSD și a Guvernului.  click să citești tot articolul
Internaţional, 20:19
     Partidul aflat la putere în Polonia a schimbat directorii mai multor companii de stat în acest an, ceea ce i-a determinat pe investitori să evite o bursă care anul trecut a depășit toate piețele emergente, informează Reuters.  click să citești tot articolul
Politică, 20:05
     Judecătorii Curții Constituționale nu pot fi reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată decât cu încuviințarea plenului Curții, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a decis, astăzi, plenul Senatului, în calitate de for decizional.  click să citești tot articolul
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
25.06.2018
BVB
     * Rulaj de numai 4 milioane de euro
     
     Volumul înregistrat în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de numai 4 milioane de euro, mai puțin de jumătate din valoarea medie a acestei...  click să citești tot articolul
25.06.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat vineri, după publicarea unor date din care rezultă că activitatea întreprinzătorilor din zona euro este în creștere. O influență pozitivă asupra piețelor din regiune a...  click să citești tot articolul
22.06.2018
BVB
     * BET-FI, singurul indice în creștere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a avut o evoluție preponderent negativă din punctul de vedere al cotațiilor, în ședința de...  click să citești tot articolul
22.06.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, după apariția informației conform căreia cei mai mari producători auto din Germania nu mai susțin eliminarea taxelor de import dintre Uniunea...  click să citești tot articolul
21.06.2018
BVB
     * BET-FI, singurul indice în scădere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a avut o evoluție pozitivă din punctul de vedere al cotațiilor, în ședința de tranzacționare de la...  click să citești tot articolul
20.06.2018
BVB
     * Circa jumătate din volum, realizat cu titlurile Banca Transilvania și BRD - Groupe Societe Generale
     
     Acțiunile tranzacționate la Bursa de Valori București (BVB) au înregistrat, în mare parte,...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 25 iunie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9739
2.3859
3.0154
4.0527
0.1807
0.6262
0.2239
4.6665
5.3031
1.4372
3.6581
0.2367
0.4931
1.0782
0.0637
0.4506
0.8612
4.0058
0.2967
1.0580
0.6123
0.0588
0.3589
0.1991
2.7626
0.0395
0.1527
1.0906
0.6324
0.1215
163.4997
5.6520
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
03.05.2018
     President Klaus Iohannis has announced that he has decided to send to the Constitutional Court the laws on the judicial system, but also to the Venice Commission. The president has issued a call to the CCR not to hurry and to work with the European entity, saying that after the Constitutional Court gets to issue an opinion on the new laws, a new analysis of the laws will be conducted and it will be decided then if a new reexamination of the three laws in the Parliament will be needed.  click here to read the entire article
27.04.2018
     The dystopia of 2169 seems to be 151 years away from us, if we were to watch the American sci-fi movie "In Time", in which New Zealand screenwriter, director and producer New Zealand Andrew M. Niccol has imagined a world in which money has been replaced by the lifespan left and each individual over 25 years old (when they stop aging), are wearing a counter on their arm, displaying how much they have left to live; the economic system relies on transactions paid in lifespan - banks, loans, interest rates - the rich are storing billions of years, while the poor only have hours, minutes or seconds left and when their time is up they die suddenly, as if struck by a mace.  click here to read the entire article
25.04.2018
DEPUTY PRIME-MINISTER VIOREL ȘTEFAN:
     * Bogdan Chirițoiu: "The European Commission will force the future buyer of Sidex Galați to increase the output of steel"
     ArcelorMittal may only sell the Galați metallurgic plant with the explicit agreement of the Romanian state, and the European Commission will ensure that the output of the plant will increase after the transaction, deputy prime-minister Viorel Ștefan said yesterday, in a conference on the issue of major industrial energy consumers.  click here to read the entire article
20.04.2018
     * "Iliescu on trial for all the bloodshed!" was one of the powerful slogans of the University Square, as well as "Iliescu - KGB, go back to the USSR!".
     We, who had organized the marathon protest of the century, knew who Ion Iliescu was, as the rest of the Romanian people took a long time to catch on, even Brucan was wrong in his estimate that the much maligned "stupid people" would take two decades to "awake".  click here to read the entire article
16.04.2018
     * - The Syrian gas attack did not exist, the American missiles were brought down, then where are the dead coming from?!
     * - It is enough to tell Syrians that they are attacked and killing each other?
     Friday, Syria was attacked by war attacks, in which a warship of the United Nations which operate in the Red Sea (according to the American officials), American B-1 bombers, four British Royal Tornado GR4 aircraft (which fired Storm Shadow missiles) and French Rafale jets.  click here to read the entire article
.