Reţeaua socială chineză TikTok ar trebui să ajungă, în Uniunea Europeană, sub controlul unor companii europene, a declarat luni ministrul german al culturii, Wolfram Weimer, rlatează Agerpres.
Oficialul a invocat preocupări legate de accesul unei puteri străine la datele cetăţenilor europeni.
„Când vine vorba despre TikTok, cred că trebuie să ne putem întrebarea asupra acţionariatului, la fel cum au făcut americanii”, a afirmat ministrul, referindu-se la decizia Statelor Unite de a plasa filiala americană a platformei sub un acţionariat majoritar american.
El a adăugat că Europa trebuie să clarifice cine controlează aplicaţia şi dacă aceasta ar trebui adusă „în mâini europene, de comun acord cu ByteDance”, compania chineză care deţine TikTok, mai menţionează sursa.
Popularitatea platformei de videoclipuri scurte a generat la Bruxelles şi în rândul unor politicieni îngrijorări privind posibila influenţare a opiniei publice şi accesul Chinei la datele utilizatorilor europeni. Potrivit ministrului german, astfel de aplicaţii „au acces la date la o scară inimaginabilă în urmă cu o generaţie, inclusiv la datele cele mai intime ale unor generaţii întregi”.
În acelaşi context, Weimer a pledat şi pentru introducerea unei taxe digitale aplicate marilor companii de tehnologie, precum Google, proprietarul YouTube, şi Meta, care deţine Facebook şi Instagram.
În opinia sa, aceste companii ar trebui să plătească în UE 10% din veniturile obţinute din publicitate, ca formă de compensare pentru profiturile considerabile generate prin poziţia lor dominantă pe piaţa europeană, precizează Agerpres.


















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2026, 22:36)
Ce dor al adolfutilor de dictatura si un Razboi Mondial.
slava ukri