Ministrul Mihnea Motoc l-a primit pe şeful Gărzii Naţionale din SUA

Adina Lateş
Internaţional / 27 noiembrie 2015

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, l-a primit vineri pe şeful Gărzii Naţionale din SUA, generalul Frank J. Grass, aflat în vizită oficială în România.

Potrivit unui comunicat de presă remis astăzi, agenda discuţiilor a inclus aspecte legate de contextul de securitate actual, cooperarea bilaterală în cadrul oferit de Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA, implementarea măsurilor de asigurare pentru România, cooperarea în teatrul de operaţii din Afganistan, precum şi unele elemente legate de pregătirea agendei viitorului Summit NATO de la Varşovia din iulie 2016, pe dimensiunea de adaptare strategică a alianţei.

"Ministrul român al Apărării a evidenţiat sprijinul esenţial pe care Statele Unite ale Americii îl asigură ţării noastre în contextul regional de securitate pe care îl traversăm, cu accent pe activităţile şi exerciţiile desfăşurate în comun de forţele armate române cu Garda Naţională a SUA, în particular cu Garda Naţională a Statului Alabama. Oficialul român a evidenţiat, în perspectiva Summitului NATO, interesul pentru adaptarea pe termen lung a Alianţei, cu o atenţie adecvată acordată regiunii Mării Negre şi unei posturi de descurajare şi apărare eficiente bazată pe o prezenţă aliată robustă pe flancul de est al NATO", se precizează în comunicat.

Aflat în România la invitaţia şefului Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, şeful Gărzii Naţionale din SUA a purtat o serie de convorbiri oficiale la Statul Major General al Armatei României.

Generalul-locotenent Nicolae Ciucă a prezentat oaspeţilor americani priorităţile Armatei României pentru perioada următoare, precum şi o informare cu privire la angajamentul militarilor români în misiunea "Resolute Support" din Afganistan.

"A fost analizat, de asemenea, stadiul implementării obiectivelor asumate în cadrul Planului de acţiune al Alianţei pentru creşterea capacităţii operaţionale în termenele agreate, subliniindu-se importanţa înfiinţării pe teritoriul României a celor două structuri de comandă-control aliate, Unitatea pentru Integrarea Forţelor NATO şi Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud-Est, care vor asigura o prezenţă vizibilă şi persistentă a NATO în România şi vor avea un rol cheie în asigurarea legăturii dintre forţele naţionale şi cele aliate. Au fost abordate, de asemenea, teme referitoare la cooperarea militarilor români cu militarii americani din Garda Naţională a SUA, în cadrul exerciţiilor comune de instruire şi programelor desfăşurate prin Programul de Parteneriat cu Garda Naţională din Statul Alabama, precum şi în cadrul misiunii "Resolute Support" din Afganistan", se atată în comunicat.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb