Moscova consideră că Uniunea Europeană întârzie semnarea acordului de eliminare a vizelor cu Federaţia Rusă din motive politice, a anunţat ieri ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, scrie Ria Novosti, conform surselor de presă.
"Primim informaţii că motivul este de natură politică. Exista o părere că, în temeiul solidarităţii din cadrul UE, este inacceptabilă semnarea unui acord de eliminare a vizelor cu Rusia înaintea altor ţări partenere din est", a declarat Lavrov.