Ministrul Udrea s-a întâlnit cu vice-premierul Deryageldi Orazov

F. A.
Politică / 11 mai 2011

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a avut azi o întrevedere cu o delegaţie turkmenă condusă de Deryageldi Orazov, vice-premier al Guvernului Turkmenistanului, în contextul derulării lucrărilor celei de-a doua sesiuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale româno-turkmene de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Cei doi oficiali au subliniat importanţa intensificării cooperării în plan economic între cele două state, precum şi necesitatea stimulării investiţiilor în scopul dezvoltării unor proiecte bilaterale, circumscrise parteneriatului strategic bilateral.

În domeniul turismului, cele două părţi şi-au reafirmat interesul pentru iniţierea unei cooperări sau înfrăţiri între staţiunea "Sinaia", punct de referinţă de pe Valea Prahovei, şi staţiunea turistică "Avaza", de la litoralul turkmen al Mării Caspice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb