Partidul Mişcarea Populară (PMP) are ca obiectiv să obţină la alegerile europarlamentare peste 10% şi să devină astfel liderul opoziţiei, a anunţat , astăzi, deputatul Eugen Tomac, liderul partidului.
Eugen Tomac a declarat în deschiderea Colegiu Naţional al partidului că formaţiunea trebuie să obţină la alegerile europarlamentare peste 10% pentru a putea discuta despre promovarea unui candidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor, conform surselor de presă.
El a susţinut că PMP s-a mobilizat pentru a se poziţiona împotriva USL printr-o serie de manifestări recente faţă de modificările aduse în Parlament la Codul Penal.
"Ultimele evenimente care au avut loc în ţară, în mod special în Parlamentul României ne obligă să fim la fel de hotărâţi, la fel de atenţi în a lupta pentru apărarea statului de drept, pentru consolidarea instituţiilor statului român şi pentru a continua linia politică promovată de preşedintele Traian Băsescu", a afirmat Tomac.
El a precizat că în câteva luni, de când au fost depuse actele pentru înregistrarea partidului, ar mai fi fost întregistraţi circa 15 mii de noi membri.
Liderul PMP a susţinut că formaţiunea pe care o conduce va propune un "pact pentru reformarea clasei politice".