MIŞU NEGRIŢOIU:  "Piaţa RCA din România este cu 20 de ani în urma celei germane"

Andrei Stan
Bănci-Asigurări / 12 mai 2016

Piaţa RCA din ţara noastră, aşa cum arată astăzi, este cu 20 de ani în urma celei germane, acolo lucrurile fiind mai "aşezate", a afirmat Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit unor surse din media.

"Piaţa de RCA se bazează foarte mult pe dezvoltarea pieţei de tranzacţii pe bază de date, pe informaţii de piaţă, pe maturizarea pieţei. În România nu sunt evaluate suficient. România, aşa cum arată piaţa astăzi, este o piaţă în dezvoltare, e diferenţă de 20 de ani de piaţa Germaniei. Acolo lucrurile sunt mult mai aşezate. Operaţional, ei sunt mult mai stabili", a spus Negriţoiu, într-o conferinţă de presă

Acesta consdieră că nu ar trebui să mai crească primele RCA în perioada următoare, aşa cum s-a întâmplat în 2015 şi în primul trimestru din acest an.

"Suntem destul de stabili, nu ar trebui să mai avem creşteri de prime aşa cum am avut anul trecut sau în primul trimestru al anului 2016 şi încercăm să dezvoltăm sistemele de operaţionalizare, de colectare de date, de procesare de date şi informare. Sunt lucruri pe care societăţile nu pot să le facă din sistem pentru că nu sunt suficient de dezvoltate", a mai afirmat preşedintele ASF.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb