Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
BURSA 30.05.2017

S.A.
 
     * Angajații din administrația publică vor să iasă din nou în stradă în 6 iunie
     -----------
       * ACTUALIZARE 13:30
     Mitingul din fața Parlamentului, la care au participat aproximativ o mie de angajați din administrația publică locală, s-a încheiat, transmite News.ro.
     Ei sunt nemulțumiți de proiectul Legii salarizării și spun că angajații din administrația publică locală sunt singurii bugetari care nu au o grilă de salarizare, salariul de bază putând fi stabilit prin hotărâri ale administrațiilor locale, ceea ce, în opinia lor, încalcă Constituția.
     Manifestanții au început să plece de la Parlament după ora 13.00, dar sunt hotărâți să reia protestele pe 6 iunie, când spun că vor merge în marș de la Parlament până la Palatul Cotroceni.
     (S.A.)
     ------------
     Aproximativ o mie de angajați din administrația publică locală protestează, la orele prânzului, față de proiectul legii salarizării, în fața Parlamentuui, în zona Parcului Izvor, potrivit News.ro, care relatează cele ce urmează.
     Manifestanții fluieră, suflă în vuvuzele și scandează "Hoții" și "Demisia".
     La protest participă peste o mie de angajați din primării și consilii județene, membri ai Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP), Sed Lex, Pro Lex și Forța Legii.
     Protestatarii au pancarte cu mesaje precum "Noi nu suntem ca voi", "Grilă de salarizare reală și unitară", "Legea salarizării, una pentru toți" și steaguri cu numele sindicatelor din care fac parte.
     De asemenea, protestatarii au adus boxe din care s-au putut auzi imnul național și cântece patrioce.
     Manifestanții cer Comisiei de muncă a Camerei Deputaților, cameră decizională, să adopte și să susțină amendamentele propuse de organizațiile sindicale, care au înaintat Parlamentului proiectul grilelor de salarizare.
     Vasile Lincu, președintele Pro Lex, a declarat: "Noi, cei din familia ocupațională a administrației, mai exact administrația publică locală, sunt singurii angajați bugetari care nu au grilă de salarizare. Practic n-am auzit nicăieri în lume ca un salariat de la buget să nu aibă grilă de salarizare. Toate celelalte familii ocupaționale au grilă de salarizare. Lipsa grilei de salarizare încalcă Constituția României, încalcă directive europene, încalcă chiar principiile legii și nu asigură o predictibilitate a drepturilor salariale. Decizia va fi în totalitate a factorului politic. Anumiți primari spuneau că au bani și vor să dea mai mulți bani. Noi am făcut un amendament prin care am prevăzut ca aceste salarii să fie reglementate în Consiliul Local, așa cum vor ei, dar minimul să fie cel din grilă, ca să asiguri oamenilor predictibilitate. Văzând determinarea politicienilor, sunt convins că proiectul va trece așa cum vor parlamentarii PSD. Șansa noastră se bazează pe Avocatul Poporului, pe demersurile președintelui României și pe parlamentarii din opoziție care vor să ne susțină prin demersuri făcute la CCR".
     El a mai spus că protestele în fața Parlamentului vor fi reluate în 6 iunie: "Marți, 6 iunie, ora 11.00, toată țara va fi aici".
     Deputații din Comisia de muncă au adoptat un amendament la proiectul Legii salarizării, care prevede că salariile lunare ale funcționarilor publici din consiliile județene, locale și din serviciile publice din subordinea acestora se stabilesc prin hotărâri ale consiliilor locale (CL), județene (CJ) sau ale Consiliului General al Municipiului București (CGMB), "în urma consultării sindicatelor reprezentative sau a reprezentanților salariaților".
     "Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale «Administrație» din aparatul propriu al Consiliilor Județene, primării și consilii locale și din serviciile publice din subordinea acestora, salariile lunare se stabilesc prin hotărâre a CL, a CJ sau a CGMB, în urma consultării sindicatelor reprezentative sau a reprezentanților salariaților, după caz", prevede amendamentul adoptat de deputații din Comisia de muncă.
     Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, anunța că proiectul Legii salarizării unitare nu prevede cuantumul salariilor din administrația publică locală, fiind stabilită doar o grilă care stabilește raportul între salarii, cu precizarea că niciun angajat din administrația locală nu va putea avea un salariu mai mare decât indemnizația pe care o primește viceprimarul.
     Grila anunțată pentru administrația publică locală pornește de la salariul minim pe economie și poate crește până la un maxim reprezentat de către indemnizația viceprimarului localității respective.
     Ea a explicat că, în urma unor discuții cu aleșii locali, s-a ajuns la concluzia că primăriile din localitățile mici nu vor putea să asigure plata salariilor preconizate inițial întrucât veniturile abia le permit plata salariilor la nivelul actual și a utilităților.
     Creșterile de salarii din administrația publică locală, potrivit noii grile, se vor putea face începând cu anul 2018. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
25.09.2018
BVB
     * Șapte din cei nouă indici, în scădere
     Lichiditatea înregistrată în prima ședință de tranzacționare a săptămâ­nii la Bursa de Valori București (BVB) a fost de 37,39 milioane de lei, 60% din...  click să citești tot articolul
24.09.2018
     * BET-BK, singurul indice în scădere
     Opt dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ultima zi de tranzacționare a săptămânii în creștere, singurul coș de acțiuni care a...  click să citești tot articolul
24.09.2018
     Piețele din Europa au încheiat săptămâna trecută în ton optimist, investitorii fiind atenți la datele pozitive privind economia SUA (producția industrială și activitatea din sectorul privat)....  click să citești tot articolul
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 24 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8774
2.3815
3.0579
4.1276
0.1817
0.6244
0.2210
4.6578
5.1941
1.4395
3.5127
0.2353
0.4872
1.0821
0.0600
0.4516
0.6364
3.9575
0.2774
0.9771
0.5771
0.0545
0.3541
0.2100
2.6380
0.0394
0.1409
1.0774
0.6272
0.1220
152.4712
5.5582
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.