MJ a lansat oficial aplicaţia Portalul legislativ, investiţie de 16 milioane lei

E.D.
Companii #Legislatie / 12 noiembrie 2014

Ministerul Justiţiei anunţă lansarea oficială a Portalului legislativ, o aplicaţie electronică de legislaţie naţională care va permite accesul gratuit al cetăţenilor şi al instituţiilor publice şi private, atât de pe teritoriul României, cât şi din spaţiul comunitar, la o bază de date legislativă naţională, gestionată de Ministerul Justiţiei, valoarea totală a proiectului fiind de peste 16 milioane lei.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, portalul legislativ a fost dezvoltat în cadrul proiectului "Implementarea portalului N-Lex", cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional "Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013". Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 16.486.850 lei, din care 14.013.823 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul Social European, iar diferenţa de 2.473.027 lei este co-finanţarea asigurată de Ministerul Justiţiei.

Iniţierea acestui proiect de către Ministerul Justiţiei a fost determinată de necesitatea soluţionării unei probleme majore cu care se confruntă la momentul actual societatea românească, şi anume asigurarea accesului rapid, liber şi neîngrădit al oricărei persoane fizice sau juridice interesate la legislaţia în formă actualizată şi consolidată, condiţie esenţială pentru cunoaşterea, respectarea şi aplicarea legii în orice tip de activitate, arată instituţia.

De asemenea, prin conectarea Portalului legislativ al Ministerului Justiţiei la portalul european de legislaţie N-Lex, conform obligaţiilor asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene, acest proiect răspunde şi cerinţelor existente la nivel european în ceea ce priveşte accesul la legislaţie.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb