MJ organizează "Consolidarea cooperării judiciare internaţionale în materia obligaţiilor de întreţinere"

F. A.
Comunicate de presă / 16 martie 2012

Ministerul Justiţiei (MJ) organizează, în perioada 19-21 martie, la Bucureşti, prima reuniune de lucru din seria celor patru astfel de evenimente ce urmează a fi organizate în cadrul proiectului "Consolidarea cooperării judiciare internaţionale în materia obligaţiilor de întreţinere", proiect implementat de către Ministerul Justiţiei, în calitate de coordonator, în parteneriat cu Şcoala Naţională a Magistraturii din Franţa şi Conferinţa de Drept Internaţional Privat de la Haga şi finanţat de către Comisia Europeană în cadrul Programului Specific "Justiţie civilă", se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Scopul acestor reuniuni de lucru este de a elabora un ghid şi o broşură informativă incluzând informaţii privind implementarea Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere, Convenţia de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind obţinerea pensiei de întreţinere pentru copii şi alţi membri ai familiei şi altă legislaţie conexă.

La reuniunea de lucru vor participa aproximativ 7 experţi români şi străini cu competenţe în domeniul soluţionării cererilor de întreţinere cu element de extraneitate, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb