BURSA 13.04.2016

A consemnat Larisa Bănică
 
mărește imaginea
     *  "Sper că piața noastră va crește și din punct de vedere al calității, că vom privi mai responsabil rolul comunicării într-o dezvoltare de business"
         Centrade este o companie de comunicare, fondată de frații Nick, John și Radu Florescu, prezentă în țara noastră, încă de la începutul anilor `90. Centrade a devenit, după aproape doi ani de la înființare, franciză Saatchi & Saatchi, afilierea încetând în decembrie 2014.
       Mona Opran, COO Centrade Integrated, are o experiență de peste 19 ani în comunicare și business management, iar într-un interviu acordat ziarului BURSA a vorbit despre noile proiecte ale Grupului.

 
     Reporter: Cum ați terminat anul 2015 din punct de vedere financiar?
     Mona Opran: Cu o confirmare reală că suntem o agenție solidă, chiar și independentă. Cifrele sunt așa cum ni le-am dorit, iar anul 2016 l-am început prin parteneriatul cu rețeaua Cheil. Ei ne-au ales să fim parteneri, să le creștem operațiunile în Sud-Estul Europei. Iau acest parteneriat ca pe un compliment.
     Reporter: Ce credeți că i-a atras la Centrade?
     Mona Opran: Faptul că noi propunem un model de business de comunicare integrată de doi ani și jumătate încoace - este exact ce li s-a părut lor interesant. Alt lucru este că noi digitalizăm toate produsele noastre de comunicare, că propunem proiecte și campanii de comunicare bazate pe comportamentul omului nou: social, tehnologizat și interesat de impactul brandurilor în comunitate.
     Reporter: Cât timp au durat discuțiile?
     Mona Opran: Aproape un an. În iarna lui 2014, când am anunțat încetarea francizei, am agreat că vom fi interesați de un parteneriat doar dacă vom găsi pe piață ceva interesant, nu o "aceeași Mărie cu altă pălărie" - un partener care să vadă comunicarea așa cum o vedem noi și care să aducă valoare business-ului nostru existent.
     Oamenii devin din ce în ce mai conectați, iar proiectele pe care le propui, modelul de business pe care îl ai în agenție răspund acestui nou model de relaționare, de comunicare. Cheil este una dintre cele mai interesante agenții de pe piață în acest moment - folosesc tehnologia în proiecte de comunicare, telefonul este poarta de intrare către consumator și proiectele se implementează fluid între canalele de comunicare.
     Cheil este o rețea în creștere. Acum cinci ani a fost numărul 20 în topul agențiilor din lume, acum e numărul 15, iar peste cinci ani va fi în top 5, sunt convinsă! Suntem pregătiți să intrăm într-o altă ligă.
     Reporter: Ce înseamnă asta?
     Mona Opran: În primul rând, vorbim de complexitatea proiectelor de comunicare, iar în al doilea rând vorbim de extindere geografică. Începând cu 2016, România devine hub pentru Sud-Estul Europei. Am deschis birouri în regiunea adriatică (Serbia și Croația) și coordonăm proiecte pentru șapte piețe. Urmează Ungaria și Bulgaria.
     Avem un singur management, consolidat în București, ceea ce face ca deciziile să fie luate mai rapid și proiectele să fie implementate mai flexibil. Există seniorii care conduc birourile locale, dar deciziile de business se iau aici.
     Reporter: Cu ce vine nou Cheil?
     Mona Opran: Vine cu o abordare foarte interesantă în industria de comunicare. Are o expertiză foarte puternică pe digital și pe retail, iar noi pe strategie și creație. Lucrurile acestea se îmbină extraordinar de bine. La nivel de viziune, vedem integrarea și comunicarea cam în același fel. Al doilea lucru important este că Cheil vine odată cu clientul Samsung.
     Reporter: Care este potențialul pieței de aici în comparație cu celelalte?
     Mona Opran: În România se poate crește în continuare. Noi suntem o agenție cu 80+ angajați, cu servicii integrate, cu expertize noi în retail experience, social media și digital și o bază de clienți foarte bună. Ei sunt focusul nostru când vine vorba de creștere, cu ei împreună explorăm căi noi de adresare a consumatorilor lor.
     De asemenea, clienții noștri văd deschiderea în regiune ca o oportunitate, atât pentru o mai bună înțelegere a acestor piețe, cât și pentru extinderea proiectelor. De asemenea, odată cu parteneriatul Cheil, a intrat în portofoliu și clientul Samsung. Investim mult din energia noastră să înțelegem acest brand, acest business și să putem să îi aducem valoare.
     Celelalte birouri vin fiecare cu obiectivele lor, setate în funcție de nivelul în care se află business-ul. În zona adriatică avem deja 145 de angajați, dintre care 100 în zona de execuție și 45 în birouri, majoritatea proiectelor fiind în zona de digital și retail. Vrem să creștem baza de clienți, să dezvoltăm proiecte cross-expertize între digital și retail și să setăm premisele pentru o viitoare agenție integrată.
     Reporter: Cum a debutat compania Centrade Integrated?
     Mona Opran: Piața publicității reprezenta la începutul anilor Ž90 o oportunitate interesantă, pentru că era abia la început. Îi pot număra pe degete pe cei care au deschis agenții atunci. Noi am fost, practic, prima franciză din Estul Europei și am fost tratați ca parte din familie, la nivel internațional. Prin anii 2000, a avut loc tranzacția prin care, la nivel global, Publicis a cumpărat Saatchi & Saatchi, brand care în ultima vreme s-a axat destul de mult pe comunicarea tradițională. Noi, în România, am avut un traseu destul de antreprenorial, așa că atunci când, în toamna lui 2014, am fost informați că Saatchi & Saatchi nu va mai franciza nimic în Europa și că, implicit, și noi vom pierde această licență, am analizat ce putem face în continuare. Răspunsul imediat a fost că vom continua ca o agenție independentă, pentru că avem un business solid, un portofoliu serios și o expertiză importantă în piață. Ne-am întors, la începutul lui 2015, la numele de Centrade. Ca orice început, anul trecut a fost unul greu.
     Reporter: De ce greu?
     Mona Opran: Pentru că o schimbare de brand și o schimbare de nume înseamnă ceva important, care influențează cultura agenției, deoarece a fost nevoie de o reconfirmare în fața clienților că suntem o agenție competentă - acestea în contextul unei schimbări a industriei.
     Am fost motivați și am reușit! Ne-am păstrat clienții și am și câștigat alții, angajații "cheie" rămânând aici și devenind o echipă puternică, după părerea mea. Îi iubesc pe toți! Sunt schimbări pe piață, s-a văzut deschiderea către proiecte din ce în ce mai îndrăznețe, iar noi am fost pregătiți să le facem față.
     Reporter: Ce vă doriți în acest an?
     Mona Opran: Obiectivele pentru 2016 sunt concrete. Trebuie să ne consolidăm ca rețea, prin deschiderea și consolidarea birourilor enumerate mai sus, să ne ridicăm proiectele la rang de regiune și să consolidăm oportunitățile clienților existenți.
     Reporter: Cum vedeți piața companiilor de comunicare? Încotro se duce?
     Mona Opran: Se investește foarte mult în targetare și abilitatea de măsurare a proiectelor. De asemenea, se caută soluții din ce în ce mai bune de comunicare pe ecrane de toate tipurile, se continuă implicarea tehnologiei.
     Cred că se observă o înclinare către agenții integrate nu atât pentru că sunt presiuni pe resurse, ci și pentru că proiectele sunt complexe și necesită o mixare de expertize.
     În plus, sper ca în România să se înțeleagă mai bine importanța comunicării de calitate. Publicitatea bună este suport pentru creșterea consumului, deci implicit și a economiei. Este o ecuație simplă, demonstrată în toate țările. Cred, sper că piața noastră va crește și din punct de vedere al calității, că vom privi mai responsabil rolul comunicării într-o dezvoltare de business. Brandurile puternice au nevoie de o comunicare de calitate.
     Reporter: Cum este publicitatea sau comunicarea în print, comparativ cu radio și TV?
     Mona Opran: Contentul editorial va rămâne în continuare foarte important, dar formatul cu siguranță se îndreaptă către digital. Eu cred că printul are locul lui bine meritat, dar va deveni mai degrabă un canal de nișă, cu proiecte speciale sau categorii speciale, relaționate cu alte activități (evenimente, e-commerce...). Studiile arată că, în România, TV-ul rămâne pe poziție, radio-ul probabil se va dezvolta tot ca printul, iar online-ul va crește.
     Reporter: Vă mulțumesc! 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
DUPĂ CE PREȚUL ENERGIEI A FOST, IERI, CU 46% MAI MARE DECÂT ACUM DOUĂ SĂPTĂMÂNI,
PENTRU DIMINUAREA TARIFULUI REGLEMENTAT DE TRANSPORT AL ELECTRICITĂȚII
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
17.08.2018
BVB
     * BET-FI, singurul indice care a închis ședința de tranzacționare în teritoriu negativ
     
     Rulajul înregistrat în ședința de tranzacționare de ieri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de...  click să citești tot articolul
17.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, pe fondul redresării prețurilor metalelor.
     În acest conext, titlurile "BHP Billiton" Plc., cel mai mare grup minier din lume, s-au apreciat cu 1,2%, la...  click să citești tot articolul
13.08.2018
BVB
     * Circa 30% din rulaj dat de acțiunile Fondul Proprietatea
     * Picaj de peste 5% pentru titlurile Alro, după publicarea rezultatelor financiare pentru primul semestru
     
     Piața principală a...  click să citești tot articolul
13.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut vineri, pe fondul temerilor legate de eventuala răspândire în afara granițelor a problemelor din Turcia, unde lira a scăzut masiv.  click să citești tot articolul
10.08.2018
BVB
     * Declin de 0,33% pentru BET
     
     Rulajul înregistrat în ședința de tranzacționare de ieri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,8 milioane de lei (7,29 milioane de euro), în...  click să citești tot articolul
10.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa se mențin pe un curs mixt, în condițiile în care investitorii sunt atenți la tensiunile comerciale globale și la rezultatele anunțate de companii.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 17 august 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9714
2.3811
3.1091
4.1043
0.1810
0.6244
0.2284
4.6569
5.1960
1.4370
3.6974
0.2463
0.4824
1.0804
0.0606
0.4447
0.6623
4.0889
0.2732
1.0468
0.5943
0.0583
0.3632
0.2138
2.6975
0.0395
0.1467
1.1132
0.6274
0.1230
154.7175
5.6740
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
.