Producătorul american de seminţe agricole Monsanto a schimbat structura managementului local, Octavian Chihaia preluând funcţia de director general pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, în timp ce Cosmin Chioreanu a fost numit şef peste activităţile din Ungaria, Croaţia şi Serbia, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.
De asemenea, începând cu 1 septembrie, Daniel Stanciu este noul director de Marketing şi Strategie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova.
"Având în vedere parcursul profesional al celor trei colegi, suntem încrezători că vor contribui la dezvoltarea companiei în Europa pentru a oferi în continuare soluţii agricole de top partenerilor nostri, fermierii", afirmă Cristina Ionescu, hr lead Monsanto Europa de Est.
Chioreanu s-a alăturat echipei Monsanto în România începând cu luna august 2007, ca director regional de vânzări, coodonând echipa de vânzări din vestul ţării şi contribuind la dezvoltarea afacerii în regiune.
În august 2010 a fost numit director marketing pentru România şi Bulgaria, iar din iulie 2013 a deţinut funcţia de director general pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova.
"Principalele obiective ale lui Cosmin Chioreanu în noua poziţie sunt dezvoltarea business-ului, atât la nivel strategic, cât şi operaţional, precum şi consolidarea poziţiei companiei ca lider în industria soluţiilor agricole inovatoare în Ungaria, Croaţia şi Serbia", arată comunicatul.
La rândul său, Octavian Chihaia face parte din echipa Monsanto România din aprilie 2007, deţinând funcţii de conducere în departamentele de vânzări şi marketing.
Odată cu preluarea noului său rol de şef pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, Octavian Chihaia va continua atât dezvoltarea şi implementarea strategiei Monsanto cât şi extinderea operaţiunilor companiei în zonă.
Daniel Stanciu a preluat funcţia de director de Marketing şi Strategie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova de la Octavian Chihaia şi va coordona activităţile de marketing, strategie şi dezvoltarea reţelelor de distribuţie din zona de sud-est a Europei.
De-a lungul timpului, Stanciu a ocupat diverse poziţii în importante companii agricole din ţară, iar în noiembrie 2014 s-a alăturat echipei Monsanto România.
În România, Monsanto activează din anul 1998, având în prezent peste 150 de angajaţi. Monsanto produce seminţe de fructe, legume şi alte culturi importante, cum ar fi porumb, soia, bumbac.