MUGUR ISĂRESCU: "Băncile mai au loc de reducere a dobânzilor la credite"

V.B.
Bănci-Asigurări / 28 martie 2014

Update 19:03 Isărescu: "Creditarea va reveni pe plus în câteva luni"

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, consideră că în câteva luni creditarea va reveni pe plus, iar o parte din banii eliberaţi prin reducerea rezervelor minime obligatorii atât în lei, cât şi în valută de la începutul acestui an au mers către sporirea creditării, potrivit surselor din presă.

"Creditarea în lei pare că merge într-un ritm destul de vioi. Scăderea creditării în valută este, însă, ceva mai accentuată decât creşterea la lei. Fără să am o evaluare a băncii, nu foarte departe, chestiune de luni, vom vedea creditul total, lei plus valută, că va intra în terenul pozitiv", a declarat Isărescu.

În opinia domniei sale, Banca Centrală urmăreşte impactul pe care l-a avut în piaţa bancară reducerea rezervelor minime obligatorii (operată pe 8 ianuarie), având în vedere că BNR îşi menţine obiectivul de reducere a acestor rezerve la nivelul din ţările UE, de 2%, într-un interval de timp rezonabil.

"Nu văd România în Uniunea Bancară Europeană sau să treacă spre euro cu un asemenea nivel al rezervelor minime obligatorii (12% la pasivele în lei şi 18% la cele în valută). Noi ne propunem acest lucru, anume reducerea rezervelor, dar uitaţi că din foarte multe considerente, creditarea în lei, chiar dacă a luat-o la drum, merge destul de greu", a adăugat guvernatorul.

Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis astăzi menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 3,5% pe an, precum şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii (RMO) aplicabile pasivelor în lei şi în valută: la 12, respectiv 18%.

---

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat astăzi că băncile comerciale mai au loc de reducere a dobânzilor la credite, chiar dacă BNR a decis astăzi menţinerea dobânzii de politică monetară la 3,5% pe an, informează surse mediatice.

Domnia sa a spus, în conferinţa de presă organizată după şedinţa de politică monetară a Consiliului de Administraţie (CA) din BNR: "Rata de politică monetară este bine poziţionată la 3,5%. În ceea ce priveşte ratele de dobândă ale băncilor (la credite - n.r.), de la caz la caz, mai este câmp de reducere".

Guvernatorul BNR a precizat că această teorie poate fi explicată prin evoluţia lichidităţii din piaţă (în surplus) şi a marjelor dintre dobânzile active şi cele pasive (încă ridicate).

"Avem un studiu care arată că, în ceea ce priveşte dobânzile la creditele ca consum, suntem sub nivelurile din Cehia, Ungaria şi Polonia. Dar, la creditele pentru IMM-uri, ratele de dobândă sunt relativ ridicate în România. Multe bănci se plâng de faptul că multe IMM-uri nu asigură condiţii de bonitate suficiente pentru o creditare mai ieftină", a detaliat Isărescu.

Pe de altă parte, oficialul Băncii Centrale a precizat că nu se aşteaptă la o reducere generală, ci este posibil să asităm la accentuarea diferenţierilor de la caz la caz.

Astăzi, CA al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 3,5% pe an, precum şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii (RMO) aplicabile pasivelor în lei şi în valută: 12%, respectiv 18%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4568
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2532
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9252
Gram de aur (XAU)Gram de aur373.3536

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb