MUGUR ISĂRESCU:  "BNR şi guvernul nu au renunţat la continuarea demersurilor pentru recuperarea tezaurului"

Andrei Stan
Bănci-Asigurări / 6 aprilie 2016

Banca Naţională a României (BNR) şi Executivul, indiferent de orientarea politică, nu au renunţat la continuarea demersurilor pentru recuperarea tezaurului, a afirmat guvernatorul Mugur Isărescu, în discursul susţinut la cea de-a XXIV-a ediţie a Simpozionului "Cristian Popişteanu".

"Nici BNR, nici guvernul român, indiferent de orientarea ideologică, nu au renunţat la continuarea demersurilor pentru recuperarea tezaurului Băncii Naţionale a României. Reamintesc doar că de-a lungul celor două decenii interbelice guvernul de la Bucureşti nu a încetat să aducă această problemă pe agenda întâlnirilor bilaterale desfăşurate la Copenhaga, Londra, Varşovia, Geneva etc.", a declarat Isărescu, potrivit site-ului BNR.

Guvernatorul a adăugat că, în practica relaţiilor dintre băncile centrale, funcţionează cutuma încrederii reciproce.

"Astfel, în condiţiile grele ale celui de-al Doilea Război Mondial, BNR a primit la rândul său un tezaur în depozit, trei tone de aur aparţinând Băncii Poloniei, aur pe care l-a restituit integral şi necondiţionat la sfârşitul războiului. În acelaşi timp, vă reamintesc că România a permis şi a sprijinit, în septembrie 1939, evacuarea întregului tezaur de aur aparţinând băncii centrale din Polonia - 83,5 tone, precum şi a bunurilor din patrimoniul cultural şi artistic al acestei ţări, în pofida ameninţărilor Germaniei. România a respectat tratatul său de alianţă cu Polonia, plătind, însă, cu viaţa prim-ministrului de la acea dată, Armand Călinescu, asasinat la câteva zile după trecerea tezaurului polonez prin România, la 21 septembrie 1939", a precizat Isărescu.

Mai mult, guvernatorul a reamintit că se împlineşte un secol de la plecarea tezaurului românesc, iar Banca Naţională a României consideră în continuare că este de datoria sa să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca aceste valori să revină acasă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb