CONFERINȚA CODUL INSOLVENȚEI - Ediția a V-a
BURSA 15.11.2017

A consemnat ANCUȚA STANCIU
 
mărește imaginea
     * (Interviu cu avocatul doctor Remus Borza, deputat independent)
     * "Nu există nicio justificare logică ca multinaționalele să plătească doar 2 miliarde de lei impozit pe profit"
     * "În cei 10 ani de la integrare, România s-a împrumutat de trei ori mai mult decât în primii 16 ani de la Revoluție"
     * "În primii zece ani după Revoluție, am privatizat economia doar către firmele românești. A fost o prăduială generalizată"
       Reporter: Care este opinia dumneavoastră în ceea ce privește mult discutata și controversata "Revoluție Fiscală" care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018?
     Remus Borza: Eu cred că este mult zgomot pentru nimic. De fapt, nu chiar pentru nimic, ci pentru câteva miliarde de euro pe care nu-i mai putem optimiza fiscal, externaliza sau sifona, într-un cuvânt. Dar înainte de a discuta principalele măsuri cuprinse în Ordonanța 79/2017, care modifică Codul Fiscal, cred că ar fi util să fac câteva considerații de ordin general.
     Politica fiscală este prerogativa exclusivă și incontestabilă a Guvernului. El stabilește nivelul taxelor, contribuțiilor, impozitelor, subvențiilor sau al altor instrumente fiscale. Guvernul Tudose a demonstrat pe primele 9 luni că performează economic. Avem o creștere a PIB-ului, în trimestrul al treilea, cu 8,6% mai mare decât în trimestrul al treilea al anului 2016. Legea bugetului de stat s-a fundamentat pe un PIB previzionat de 815 miliarde lei, majorat prin rectificarea bugetară din septembrie la 837 miliarde lei și din nou, majorat la 842 miliarde lei prin rectificarea din noiembrie. Cu alte cuvinte, comparativ 2017 - 2016, avem o creștere a PIB-ului cu 84 miliarde. Pe primele 9 luni s-au creat peste 170.000 noi locuri de muncă, reducând șomajul la 4,1%. Față de creșterea economică de 5,2% pe care s-a fundamentat bugetul de stat, Guvernul estimează pentru anul 2017, o creștere economică de 6,1%, cam de trei ori media înregistrată la nivelul UE.
     În ceea ce privește fiscalitatea din România, putem spune, fără să fim contraziși, că este mai mult decât rezonabilă. O TVA în descreștere de la 24% la 19% anul acesta și 18% din 2019, față de 25% în Danemarca, 24% în Grecia, 27% în Ungaria, 22% în Italia, 23% Polonia sau Portugalia.
     Impozitul pe profit este de 16% față de o medie europeană de 25% sau la nivel global de 27%. În SUA, impozitul pe profit este 41%. Impozitul pe venit în România este 16% față de alte țări europene unde impozitul pe venit depășește 50%. Prin Ordonanța 79/2017, impozitul pe venit se reduce la 10%, fiind cel mai mic din Europa. Creșterea veniturilor populației de la începutul anului pune presiune pe buget. În medie, salariile în sectorul bugetar au crescut cu 25% față de anul trecut, de 4-5 ori mai mult decât creșterea economică. În mod normal, și pentru o mai bună sustenabilitate economică, salariile trebuie corelate cu creșterea economică și productivitatea muncii. Și prin raportare la indicatorul productivitate, creșterea salariilor din acest an este forțată. Productivitatea muncii în România este de 15.000 euro/salariat față de o medie europeană de 50.000 euro / salariat. Până la urmă, intenția oricărui Guvern de a apropia salariile din România de cele din Vest nu este condamnabilă, cu atât mai mult cu cât nivelul prețurilor practicate în România se apropie de cele din Occident. Și încă un lucru elementar pe care trebuie să-l înțelegem cu toții. Din impozitele noastre se finanțează marile sisteme publice: învățământ, sănătate, infrastructură, armată, administrație. Vom avea mai mulți kilometri de autostrăzi, spitale și școli noi când vom înțelege că este atât o datorie civică, cât și o obligație legală să-i plătim statului ceea ce i se cuvine. Ori, deși avem o fiscalitate rezonabilă, bugetul de stat suferă. Avem cel mai mic nivel de colectare a veniturilor bugetare, sub 30% din PIB. Avem o evaziune fiscală de 17 miliarde euro. Multinaționalele, prin tot felul de optimizări fiscale, mai scot și ele din țară între 8 și 10 miliarde euro, anual. Dacă toți banii aceștia s-ar strânge în visteria țării, n-am mai avea probleme nici de deficite și nici n-am mai fi nevoiți să ne împrumutăm excesiv, plătind doar dobânzi de 2,5 miliarde euro anual la soldul datoriei externe. Ordonanța 79/2017 vine pe acest fond și cu intenția de a aduce mai mulți bani la buget.
     Să luăm pe rând principalele măsuri din Ordonanță.
     Translatarea contribuțiilor de la angajator la angajat nu este nicio tragedie, dar vedem în spațiul public multă ipocrizie și abordări sindicaliste.
     Angajatul este obișnuit să primească salariul net, care, pentru angajator, mai înseamnă încă 60% în plus, bani de care angajatul nu era prea conștient. Or, acum, când îi va apărea pe fluturașul de salariu, în dreptul angajatului, obligațiile de reținere la sursă - CAS, CASS - el va realiza că, în realitate, costul plătit de angajator este dublu. Poate că, văzând asta, o să fie și el mai puțin vocal în relația cu angajatorul dar în orice caz, mai conștiincios.
     Nivelul contribuțiilor nu diferă foarte mult după această "revoluție fiscală", dar cred că există un element care poate să justifice o atare măsură și nu e deloc neglijabil.
     Sunt 157.000 firme care nu plătesc sau plătesc cu întârziere contribuțiile pe muncă, ceea ce înseamnă peste 2 milioane de salariați, adică aproape jumătate din total salariați. Soldul acestor restanțe este de 18 miliarde lei.
     În momentul în care angajatul are obligația de plată a contribuțiilor către stat, acesta poate să meargă la angajator, lunar, ca să verifice dacă îi sunt virate contribuțiile. În mod normal, trebuie să se revină la sancționarea penală a angajatorului pentru reținerea și nevirarea contribuțiilor la sursă. În octombrie 2014, Guvernul de atunci a mai redus din povara impozitării muncii, în sarcina angajatorului, un 5% la CAS. Azi avem un CAS de 26,3% splitat 15,8% angajator și 10,5% angajat. CASS este de 10,7%, din care 5,2% angajator și 5,5% angajat. Ordonanța 79/2017 reduce nivelul CAS și CASS de la 37% la 35% și le transferă de la angajator la angajat simultan cu reducerea pentru salariat a impozitului pe venit de la 16% la 10%. Tragedie mare. Pretext tot mai bun pentru marile corporații de a-i instiga pe salariați în lupta sindicală. Prin această măsură, statul câștigă mai mulți bani la bugetul asigurărilor sociale prin faptul că baza impozabilă la care se aplică contribuțiile pe muncă se mărește cu 21%. Guvernul era obligat să ia măsuri care să atenueze deficitul fondului național de pensii care anul trecut a fost de aproape 5 miliarde euro. În ultimii 10 ani, s-au transferat peste 20 miliarde euro de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale privând statul de importante resurse financiare care ar fi finanțat obiective de interes economic, social sau cultural. Nu toți salariații vor pierde din această măsură. Mediul economic se confruntă cu un mare deficit de forță de muncă. Aproape 500.000 posturi. Angajatorii vor compensa angajatului pierderea de venit prin efectul transferului contribuțiilor, prin majorarea salariului. Contractul de muncă este un raport juridic, personal între angajat și angajator. Vor fi situații în care angajatorii vor refuza majorarea salariilor pentru acei angajați care s-au făcut că muncesc în ultimii ani. Salariatul în cauză va avea la dispoziție optiunea de a accepta un salariu diminuat, nu din vina angajatorului, sau să plece. Până la urmă, această măsură vine să responsabilizeze și să disciplineze corpul angajaților atâta vreme cât avem o reală problemă legată de productivitate și competitivitate.
     În sarcina angajatorului, rămâne un impozit de 2,25% pe care îl plătea și până acum din care se finanțează fondurile de șomaj, accidente de muncă, concediile medicale și pentru garantarea creanțelor salariale.
     Reporter: Impozitul generalizat de 1% pentru IMM-uri aduce mai mulți bani la buget?
     Remus Borza: Da. Un alt element al Revoluției Fiscale este impozitul generalizat de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile cu venituri până într-un milion de euro.
     Astăzi, avem un impozit penalizator de 3% pe cifra de afaceri pentru IMM-urile cu venituri până în 500.000 euro și care au 0 salariați. Companiile cu venituri până în 500.000 euro cu 1 sau mai mulți salariați plătesc un impozit de 1% din cifra de afaceri, iar firmele cu cifră de afaceri între 500.000 - 1 milion de euro, plătesc acum 16% impozit pe profit. În prezent, la o cifră de afaceri de până la 1 milion euro, avem 3 cote de impozitare.
     Prin Ordonanța 79/2017, vom avea o singură cotă de impozit, respectiv 1% din CA pentru firmele cu venituri de până într-un milion euro. Pe actualul sistem de impunere, cu 3 cote, statul colectează 2,4 miliarde lei. În România, avem în jur de 450.000 firme cu până într-un milion euro cifră de afaceri, reprezentând 44% din cifra de afaceri a României și având peste 2,5 milioane salariați. Estimez în anul 2017 o cifră de afaceri de 1.350 miliarde lei. 44% înseamnă în jur de 600 miliarde lei. Un impozit de 1% din CA ar aduce 6 miliarde lei bugetului de stat, adică de 3 ori mai mult decât colectează pe actualul sistem.
     Actuala cotă de impozit de 16% din profit aduce foarte puțini bani la buget. Doar 15 miliarde lei. Mai puțin de 2% din PIB. Toate firmele, cu capital românesc sau străin, se întrec în a-și "optimiza" fiscal profitul. Vorbeam la început de acea conștiință civică care ne lipsește multora.
     Reporter: Cât credeți că ar trebui să fie impozitele în România?
     Remus Borza: Eu am propus, în ultimii 5 ani, o simplificare a politicii fiscale, cu o cotă unică de 18% - impozit pe profit, 18% TVA, 18% impozit pe venit. Am avea o liniaritate, debirocratizare, simplificare și uniformizarea fiscalității.
     Am fost un om care s-a manifestat destul de vocal și critic în spațiul public încă din ianuarie - momentul audierii ministrului Viorel Ștefan în Comisia de Buget Finanțe - și atunci chiar am dat un set de recomandări.
     Acele recomandări vizau: implementarea Directivei Europene 1164/2016 privind impozitarea multinaționalelor în țara unde generează venit, adică în România; implementarea Ordonanței 91/2014 dată de guvernul Ponta, privind obligarea agenților economici să-și conecteze casele de marcat cu registrul electronic la serverele ANAF, măsură care, ulterior, a fost amânată o dată de către Ioana Petrescu și de două ori de către Anca Paliu Dragu. Această ordonanță, din 2014, venea să completeze o ordonanță și mai veche, din 1999 care prevedea același lucru. Au trecut 9 ani și această măsură care ar da vizibilitate și trasabilitate în timp real, pe banii datorați statului, nu este implementată nici azi. Prietenii știu de ce.
     E o realitate că România se confruntă cu cea mai mare evaziune dintre toate țările membre ale UE. Vorbim de 17 miliarde de euro, adică 31% din bugetul României.
     Reporter: Cum credeți că va acoperi deficitele actualul guvern?
     Remus Borza: Soluția PSD la deficitele create ca urmare a creșterii, doar anul asta, cu 22 miliarde lei a cheltuielilor de personal și de asistență socială este împrumutul. România se află într-o stare de grație. Avem doar 38% ponderea datoriei externe în PIB. Chiar dacă ea a ajuns astăzi la 95 miliarde euro, este una dintre cele mai mici din Europa. Media datoriei externe în PIB a celor 28 de state membre UE e de 85%. Iată că, la noi, e mai puțin de jumătate, ceea ce ne dă posibilitatea să ne împrumutăm.
     În 1989, l-am împușcat pe Ceaușescu pentru păcatul de moarte și de neiertat de a plăti toate datoriile țării. Eram probabil singura țară din lume care nu aveam datorii. Ba mai mult, împrumutasem cu vreo 3 miliarde USD vreo 20 de țări "prietene".
     La momentul integrării în UE, 1 ianuarie 2007, România avea o datorie externă de doar 24 de miliarde de euro, deși trecusem prin 16 ani de convulsii sociale, de hiper-inflație, de falimente.
     În cei 10 ani de lapte și miere la sânul UE, am împrumutat de trei ori mai mult, ajungând la 95 miliarde euro, cu 70 de miliarde de euro mai mult decât în primii 16 ani de după Revoluție. Paradoxal, în condițiile în care în ultima decadă, au intrat în țară 27 miliarde euro fonduri europene, 52 miliarde euro remiterile căpșunarilor și 34 miliarde euro investiții străine.
     În total, în România, în ultimii zece ani au intrat 100 de miliarde de euro, bani pe care nu îi aveam până în 2006. Și atunci nu înțeleg de ce a trebuit să ne mai împrumutăm încă 70 de miliarde de euro. Asta ne arată dimensiunea jafului din ultimii ani.
     * "Sunt anumite companii cu statut special, care au o anumită imunitate jurisdicțională și fiscală și pe care e mai bine să nu le deranjăm"
     Reporter: De ce credeți că autoritățile nu fac nimic pentru colectarea mai eficientă a taxelor și impozitelor?
     Remus Borza: Pentru că sunt anumite companii cu statut special, care au o anumită imunitate jurisdicțională și fiscală și pe care e mai bine să nu le deranjăm. Pe de o parte, avem evaziunea pe TVA. Dintr-un potențial de 19 miliarde de euro, anul trecut, am colectat 11,7 miliarde euro, iar 7,3 miliarde de euro s-au pierdut pe drum. Mai sunt vreo 2 miliarde de euro evazionați în comerțul cu produse agricole primare: legume, fructe, cereale și încă vreo 2 miliarde euro din comerțul cu produse din alcool și tutun. Sigur că din banii aceștia s-ar face autostrăzi, s-ar construi spitale și școli noi. Consider că trebuie făcut ceva urgent pe zona de combatere a evaziunii fiscale.
     Chiar acum trei săptămâni, am cerut ministrului Finanțelor Ionuț Mișa să implementeze măsurile amintite, respectiv Directiva 1164/2016 și Ordonanța 91/2014 - dar și înăsprirea legislației penale în materie de combatere a evaziunii fiscale și a spălării banilor. Având în vedere minimul special al pedepsei de 2 ani, se permite individualizarea acesteia sub forma suspendării condamnării și nu a executării în regim de detenție.
     Și, atunci, evazionistul știe că nu riscă mare lucru, decât că va sta în vila lui luxoasă 2 sau 3 ani, după ce a sifonat milioane de lei sau de euro.
     Eu am propus, inspirându-mă din legislația italiană, să se asimileze evaziunea fiscală și spălarea banilor cu crima organizată și implicit să existe o majorare a pedepselor, de la un minim de 10 ani până spre un maxim de 20 ani închisoare și o confiscare extinsă a averii. Înăsprirea legislației ar fi de natură să inducă un comportament mai responsabil în rândul contribuabililor.
     În România, toata lumea fură bugetul de stat. Și cei cu gulere albe și cei cu gulere negre. Și români și străini. Sunt încă multe activități nefiscalizate. Nu excelăm nici în colectarea impozitelor de la populație, dar nici de la agenți economici. În primii 10 ani după revoluție, pe sloganul, "Nu ne vindem țara" am privatizat economia românească doar firmelor românești. A fost o prăduială generalizată, caracterizată de arierate de ordinul miliardelor de dolari, falimente de răsunet și vreo 4 milioane de locuri de muncă desființate. După 2001, am început să vindem România pe 2 lei multinaționalelor. Că doar nu am intrat în UE de frumoși și deștepți ce suntem. Prețul a fost plătit prin cedarea resurselor țării, a energiei, hidrocarburilor, industriilor metalurgice și prelucrătoare, industriei bancare și de asigurări, prin vânzarea terenurilor agricole și pădurilor.
     Evident, că nici multinaționalele nu au făcut coadă la casieria statului. Ele nu au avut mâini de dat, decât de luat. În ultimii 10 ani, peste 80% din ajutoarele de stat s-au dus către firmele străine în loc să capitalizăm firmele românești.
     În perioada 2008-2014, soldul rezultatului net raportat de multinaționale, calculat ca diferență între profitul total și pierderea totală, a fost de doar 2,5 miliarde lei. În 6 ani, multinaționalele, care dețin 50% din cifra de afaceri a României, și poziții de cvasi monopol în sectoarele cheie ale economiei românești au plătit cumulat cât o singură companie, Hidroelectrica, într-un an. Companiile românești, aflate într-o concurență neloială cu firmele străine, discriminate de statul român și având poziții periferice în economie, au raportat un sold al rezultatului financiar net de 55 miliarde lei, adică de 22 ori mai mult decât firmele străine. În 2015, la o creștere economică de 3,7%, firmele străine au raportat un sold al profitului net de 9 miliarde lei față de 27 miliarde lei, soldul profitului net raportat de multinaționale.
     În fiecare an, se scot din România circa 10 miliarde de euro pe acele optimizări fiscale, a se citi inginerii financiare, dar care sunt legale dar mai puțin morale. În business și în politică este greu să vorbești de moralitate. Multinaționalele scot bani prin prețurile de transfer, prin împrumuturi cu dobânzi prohibitive date de societățile mamă către subsidiarele din România, prin contracte de training, de consultanță, prin vânzarea creditelor neperformante cu peste 90% discount.
     Ordonanța 79/2017 implementează Directiva Europeană 1164/2016 prin care multinaționalele sunt obligate să plătească impozite în țara în care generează venit. Sper ca de acum înainte multinaționalele să lase mai mulți bani în România.
     Avem nevoie de multinaționale, avem nevoie de capital străin. În primul rând, avem nevoie de cultura antreprenorială a multinaționalelor care lipsește și azi multor antreprenori români, avem nevoie de know how, avem nevoie de deschiderea pe care o oferă multinaționalele României pe alte piețe. Ceea ce îmi doresc eu este un parteneriat onest între statul român și multinaționale.
     Reporter: Băncile n-ar trebui să finanțeze mai mult economia românească?
     Remus Borza: Indiscutabil, da. Din păcate, atât statul cât și băncile au făcut prea puțin pentru a susține capitalul românesc și clasa antreprenorială românească. Chiar și după recesiunea din 2009-2010, băncile nu au dezvoltat un apetit deosebit să finanțeze economia.
     Soldul creditelor date firmelor sau populației, în perioada 2010-2016, a crescut cu doar 3%, de la 209 la 216 miliarde lei. În schimb, băncile s-au înghesuit să finanțeze statul, mărindu-și soldul creditelor cu 50%, de la 60 la 90 miliarde lei. Sigur că statul, după cum știm, este un prost administrator și a cheltuit banii preponderent pe asistență socială. Trebuie să înțelegem că împrumuturile costă. Cam vreo 2,5 miliarde euro anual. Dacă în ianuarie, randamentul la titlurile de stat era de 3,23%, acum a ajuns 3,80% și va trece de 4% până la sfârșitul anului. În timp ce noi ne împrumutăm din ce în ce mai scump, Ungaria "antioccidentalului" Victor Orban a reușit performanța să lanseze în octombrie o emisiune de titluri de stat de 15 miliarde de forinți, cu o suprasubscriere de 49 de miliarde de forinți, la o dobândă negativă de 0,2%.
     * "Am permis deja timp de 27 de ani tuturor să trateze statul român și bugetul statului cu spatele"
     Reporter: Cum putem aduce mai mulți bani la buget?
     Remus Borza: Am constatat neputința ANAF de a colecta. E paradoxal ca, la un PIB din ce în ce mai mare, să colectezi din ce în ce mai puțin. Anul trecut, am avut un PIB de 758 de miliarde de lei și am colectat cu vreo 11 miliarde de lei mai puțin decât a colectat Gelu Diaconu (n.r. fostul șef al ANAF) în 2015, la un PIB de doar 710 miliarde de lei.
     Anul acesta, bugetul este construit pe un PIB de 815 miliarde de lei, iar la rectificarea din noiembrie s-a majorat la 842 miliarde de lei. La un PIB cu 80 de miliarde de lei mai mare decât anul trecut, nu poți să colectezi procentual mai puțin. Înseamnă că ai o problemă. România are cel mai mic grad de colectare a veniturilor bugetare din UE.
     ANAF este o instituție anacronică, care refuză modernizarea, eficientizarea și reforma. Le-am spus tuturor miniștrilor de la Finanțe și președinților ANAF din ultimii 5 ani că problema este a lor, internă.
     Sigur că mai e și o problemă de comportament civic. Cetățeanul de rând trebuie să conștientizeze că are o datorie, o obligație să-și achite dările către stat, mai ales că acestea sunt rezonabile.
     Dacă nu ne ținem de cota unică, de-abia așteaptă PSD să reintroducă impozitul progresiv. Vreți să plătim un impozit pe venit de peste 50% ca în țările nordice? Nu ne convine 16%, care, de la 1 ianuarie 2018, se reduce la 10%? Unde, în Europa, găsești un impozit mai mic decât în România?
     Întotdeauna la o construcție bugetară avem o certitudine, mă refer la cheltuieli. Anul acesta, am angajat 278 de miliarde de lei, cu vreo 40 de miliarde de lei mai mult decât anul trecut. Jumătate din această creștere este dată de cheltuielile de personal și asistență socială. Cheltuielile întotdeauna sunt certe pe când veniturile au o doză de impredictibilitate și incertitudine. Dintotdeauna am avut această lipsă de performanță în a colecta veniturile bugetare. Și atunci este evident că trebuie să aducem cât mai aproape veniturile de cheltuieli, ideal ar fi să avem venituri mai mari decât cheltuielile.
     Anul acesta, sunt sectoare în care veniturile salariale au crescut și cu 36% pe sănătate sau cu 33% pe zona de cultură, cu 25% pe învățământ, cu 21% pe administrație publică, siguranță națională. Groso modo, o medie de 25%.
     Nu poți să crești veniturile salariale de 5 ori față de creșterea economică. Trebuie să existe o corelație între creșterea economică și venitul salarial.
     În 2010, salariul minim pe economie era 690 lei, acum e 1.450 lei. În șase ani, salariul minim s-a dublat. Guvernul intenționa ca de la 1 ianuarie 2018 să crească salariul minim la 1.900 de lei.
     Eu cred că o astfel de măsură nu este binevenită pentru că ar pune o presiune teribil de mare mai ales pe zona privată. Sunt multe multinaționale care deja iau în calcul închiderea business-ului în România, relocarea și migrarea în alte țări, cu un nivel de salarizare mai mic.
     În ultimii 20 de ani, România a fost considerată un El Dorado din punctul de vedere al forței de muncă, o forță de muncă relativ calificată, dar în orice caz ieftină. Dacă renunțăm și la acest avantaj competitiv, avem o problemă. Multinaționalele nu sunt legate de România, pe ele le interesează doar maximizarea profitului. Nu au sentimente, nu au simpatii, ci doar un foarte mare pragmatism economic. O noua majorare a salariului minim pe economie ar putea să fie fatală României.
     Reporter: Credeți că ne vom încadra în deficitul bugetar de 3%?
     Remus Borza: La 6 luni de zile am avut un deficit bugetar de 6,3 miliarde de lei. La 9 luni, deficitul a crescut cu doar 500 milioane lei, ajungând la 6,8 miliarde lei, adică 0,81% din PIB. După cum stau lucrurile la 9 luni, ne vom încadra în ținta de 3% deficit bugetar. Încadrarea în țintă s-a făcut și anul acesta tot pe seama investițiilor.
     Pe legea bugetului de stat, pe 2017, Guvernul și-a asumat investiții de 39 de miliarde lei. La rectificarea din septembrie s-au tăiat 10 miliarde lei. În realitate, avem la 9 luni cel mai mic nivel al investițiilor din ultimii 5 ani, doar 12,1 miliarde lei față de 17,3 miliarde lei anul trecut sau 19,4 miliarde lei în 2013. O atare politică bugetară e în detrimentul României pe termen lung. Nu putem accepta o creștere preponderent pe consum care se duce în importuri și generează un deficit și mai mare pe balanța comercială. Anul acesta, vom atinge un maxim istoric al deficitului comercial, respectiv 12 miliarde euro, ca diferență între 75 miliarde euro importuri și 63 miliarde euro exporturi.
     România și Bulgaria sunt singurele țări din cele 28 din UE care au deficite comerciale, restul având excedente. Și acest lucru arată o lipsă de viziune a guvernării.
     Pe o guvernare responsabilă, în perioadele de creștere economică, realizezi excedente bugetare și nu deficite. Țara noastră a trecut prin mai multe crize, dar se pare că nu învățăm nimic din greșelile trecutului, ci le repetăm cu aceeași inconștiență. România are un potențial de PIB de 800 miliarde de euro și nu de 185 de miliarde de euro, cât are în prezent. În 2018, anul Centenarului, vom atinge 200 de miliarde de euro, dar este o cifră departe de potențialul nostru.
     Suntem o țară binecuvântată cu multe resurse, dar, din păcate, noi ne comportăm ca o țară bananieră, facem export de resurse primare, minereuri, cherestea, în loc să facem export de mobila, echipamente si mașini cu un înalt grad de prelucrare. Ne-am bătut joc de resursele țării. Războaiele secolului 21 se duc pe resurse de hrană și minerale.
     Din 9,8 milioane de hectare fond arabil, 5 milioane sunt în mâinile străinilor. Pe lângă independența sau siguranța energetică, orice stat responsabil vorbește și de siguranța alimentară. Iată că am ajuns să lucrăm în țară la noi pământul străinilor. Se răsucesc străbunii noștri în mormânt. Deși eram grânarul Europei în perioada interbelică, azi importăm de peste 2,4 miliarde euro, cereale, produse de patiserie, carne, lactate, fructe și legume. Primul și al doilea război mondial s-a dus cu petrolul din Valea Prahovei. Petrolul l-am dat la austrieci, gazele din platoul continental al Mării Negre la americani. Deși ne-am cedat resursele, nu suntem nici în Schengen și nici în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Deși suntem cel mai loial partener al SUA în NATO, cetățenii români stau în rând cu cetățenii din țările bananiere la coadă pentru vize de intrare pe tărâmul făgăduinței.
     Reporter: Vă mulțumesc! 

     "Nu am intrat în UE de frumoși și deștepți ce suntem. Prețul a fost plătit prin cedarea resurselor țării".
     
     "Am propus asimilarea evaziunii fiscale și a spălării banilor cu crima organizată și implicit pedepse mai mari".
     
     "Deși suntem cel mai loial partener al SUA în NATO, cetățenii români stau la rând pentru vize de intrare pe tărâmul făgăduinței".
     
     "Avem la 9 luni cel mai mic nivel al investițiilor din ultimii 5 ani".

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  balmajeala cifrelor
    (mesaj trimis de ian în data de 15.11.2017, ora 00:34)  
 o fi datoria publica totuna cu aia externa???? domnu' savant de renume mondial bogza? trec peste "ponderea datoriei in PIB, de parca PIB-u ar fi format din datorie si mai stiu eu ce. zici: "Avem doar 38% ponderea datoriei externe în PIB. Chiar dacă ea a ajuns astăzi la 95 miliarde euro, este una dintre cele mai mici din Europa. Media datoriei externe în PIB a celor 28 de state membre UE e de 85%. Iată că, la noi, e mai puțin de jumătate, ceea ce ne dă posibilitatea să ne împrumutăm. "


 
  1.1.   Dl Borza a deranjat pe hoți, spunând adevărul  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de costel , in data de 15.11.2017, ora 10:14)
 
 Da, prea multe adevăruri spuse fără perdea. Asta deranjează pe hoți și pe complicii lor. Această radiografie sumară a situației României după 1989 este binevenită. Soluțiile sunt de bun simț. Cine să le pună în practică, penalii de la psd-alde?


 
  1.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 15.11.2017, ora 11:00)
 
 Domnul mare orator al masonilor a intrat in parlament din partea Alde si pentru ca a vrut sa fie ministrul energiei si a votat impotriva demiterii lui Grindeanu a fost dat afara din Alde si acum e independent sau o fi tot cu sistemul paralel Dumnezeu stie. Insiruirile de informatii date de acest domn le stie toata lumea.Pe cine reprezinta dansul acum ca afost la ales la Brasov?


 
  1.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 15.11.2017, ora 18:47)
 
 Sa ajungem ca Sua sau Grecia.


 
2.  Un delir
    (mesaj trimis de Madalin în data de 15.11.2017, ora 00:52)  
 Un delir de cifre, multe incorecte. Borza sa nu mai faca afaceri cu statul si cu multinationalele!


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de Geo Borza în data de 15.11.2017, ora 06:53)  
 Suparare mare printre comentatorii "rezistenti". Adevarul doare si daca mai e spus si de un tip antipatic ii face pe unii sa sufere cu gura deschisa si mintea intetosata. Nici sa citeasca nu mai stiu cu atat mai putin sa inteleaga.


 
  3.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 15.11.2017, ora 07:23)
 
 Suparare mare pe belinarii penali, a secat bratul si nu mai au unde sa dea la stiuca. Grup Infractional Organizat, PSD si ALDE, dupa reteta brevetata de Piperea cu grupusculul speculantilor neinstruiti. Ai dreptul sa nu vorbesti decat in prezenta unui avocat ales.


 
  3.2.   Constatare  (răspuns la opinia nr. 3.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 15.11.2017, ora 09:51)
 
 Ibntr-o parte cifre si argumente ,in alta ura si bale.!Trist !


 
  3.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 15.11.2017, ora 13:22)
 
 [Mesaj eliminat conform regulamentului]


 
  3.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3.3 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 15.11.2017, ora 14:19)
 
 Vorbeste frumos, draga!


 
  3.5.   P.S.  (răspuns la opinia nr. 3.4 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 15.11.2017, ora 14:20)
 
 Si daca poti, vorbeste inteligibil.


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de vic în data de 15.11.2017, ora 09:28)  
 hidroelectirca a avut profit mare pentru ca nu a facut investitii de loc in ultimii ani.Dividentele au mers 90% la stat.Firma nu s-a dezvoltat iar angajatii sunt platiti la nivelul salariului minim ( mai putin sefii ). Asta a adus avocacatul in companie.O companie care nu investeste permanent si nu-si respecta angajatii se va plafona si incet incet va muri. Probabil asta se doreste inclusiv de domnul mason.


 
  4.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 15.11.2017, ora 10:50)
 
 N-aveți hârtie la imprimantă?
 Ce investiții vreți? Nu mai curge apa la vale? :))))


 
5.  nu aveati alte teme?
    (mesaj trimis de feb în data de 15.11.2017, ora 10:41)  
 [Fragment eliminat conform regulamentului]
 Sa vina un insolvent/avocat sa vobeasca despre economie este aproape sinonim cu intervievarea unui asistat social, putin mai informat. Lasand la o parte condamnarea cu suspendare...
 In alta ordine de idei, marea "performanta" de le Hidroelectrica nu se datoreaza "spiritului novator" al intervievatului ci a faptului ca materia prima a societatii trece pur si simplu prin societate. In atare conditii, orice asistat social mai informat putea obtine aceleasi rezultate. Poate chiar mai bune!
 Singura dumneavoastra scuza o reprezinta faptul ca trebuie sa cunoastem cine si cum batjocoreste tara fara niciun fel de rusine.


 
  5.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 15.11.2017, ora 10:49)
 
 E bună critica. Deci, materia primă trece prin societate și profitul e normal?
 Și cum se face că mafia securistă adusese Hidroelectrică în praful falimentului? :)
 Știm cine batjocorește țara și cine are interes să "privatizeze" profiturile.


 
  5.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 15.11.2017, ora 11:19)
 
 Toate bune si frumoase in ceea ce sune Dl. Borza ;Omite insa un lucru escential:APARATUL DE STAT (CENTRAL SI LOCAL) ESTE UMFLAT ENORM.INEFICIENT SI CORUPT .de aceea oamenii de afaceri nu doresc sa finanteze acasta risipa !!!Intai faceti productivitatte la functionarii de stat si apoi cereti sistemului privat sa platesca taxele cu placere !
 numeni din Coalitia ALDE -PSD nu spune asta, ci au umflat cheltuielile salariale la angajatii (ff multi ) din sectorul public.
 JALNIC !!!!!


 
  5.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 15.11.2017, ora 12:16)
 
 Dacă nu vrei să finanțezi risipele cuiva, nu apelezi la serviciile lui.
 Evaziunea este opțională, ca și pârnaia, însă plata taxelor și impozitelor are legătură cu statul în care îți desfășori activitatea, respectând regulile lui, nu ale tale.
 De fapt, voi, prin neplata taxelor, furați direct românii, iar echivalentul acestei escrocherii se regăsește în livrarea produselor și serviciilor voastre către așa-ziși clienți care nu le plătesc.


 
  5.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 15.11.2017, ora 14:25)
 
 Musiu, vezi-ti de comentariu, nu te lua de ziaristi! (Cu atit mai mult cu cit o faci prosteste).
 Deocamdata ti-am sters doar partea aia.


 
  5.5.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5.4 )
    (mesaj trimis de feb , in data de 15.11.2017, ora 20:30)
 
 Imi cer scuze fata de doamna repoter si fata de dumneavoastra. Textul a sunat altfel decat doream.
 Si aveti dreptate, publicati pe cine doriti.
 Ma straduiesc sa nu mai ofensez jurnalistii. Nu-mi iese intotdeauna, dar nu din rea credinta ci din revolta.


 
6.  Haha Borza delireaza
    (mesaj trimis de Dan în data de 15.11.2017, ora 12:13)  
 Pana acuma nu s-au platit taxe dansul in naivitatea lui crede ca daca taxeaza multinationalele vom zbura pe autostrazi...ce gluma pana acuma unde sunt banii de infrastructura...creste pib-ul deodata cu bugetarimea si risipa banului contribuabilului.Dl borza nu mai mistocariti ue-ul ca daca eram romani verzi harnici si frumosi ca moldova ajungeam cu Draknea presedinte la la 3-lea mandat.


 
  6.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 6 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 15.11.2017, ora 12:18)
 
 Vrei să spui că statul român condus de Băsescu și Iohannis este corupt?


 
7.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 15.11.2017, ora 12:47)  
 [Mesaj eliminat conform regulamentului]


 
8.  Integrare a insemnat sa ne cumpere straini !
    (mesaj trimis de A politic în data de 15.11.2017, ora 18:44)  
 Tolstoi a constatat aceeasi treaba in Ana Karenina pag 534-535.
 Creditul si satelitul sau jocul de bursă.
 Aceste cifre nu le-a mai spus nimeni asa sau mi-a scapat?


 
Aceeasi sectiune (Macroeconomie)
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 21:45
     Președintele Klaus Iohannis a susținut astăzi, la Consiliul European, o majorare modică a contribuției naționale la bugetul UE, astfel încât să fie menținute alocări adecvate pentru politicile UE, în special pentru politica de coeziune și politica agricolă comună, și a exprimat sprijinul României față de propunerea Parlamentului European privind noua distribuție a mandatelor în legislatura 2019-2024, prin care România recuperează mandatul pierdut în legislatura actuală.  click să citești tot articolul
Internaţional, 20:55
     Trei din principalii indici bursieri europeni au închis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital, 20:25
     Fondul Proprietatea a anunțat, astăzi, finalizarea ofertei publice de cumpărare în legătură cu cel de-al nouălea program de răscumpărare ("Oferta"), potrivit unui comunicat de presă remis Bursei de Valori București (BVB).  click să citești tot articolul
Politică, 19:41
     Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, i-a solicitat astăzi constructorului lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva să decidă în cel mult o săptămână dacă poate continua lucrările pe acest tronson, în condițiile în care acestea înaintează greu de un an de zile, potrivit paginii de Facebook a Ministerului Transporturilor.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital, 18:49
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au închis în teritoriu pozitiv ultima ședință de tranzacționare a săptămânii, lichiditatea totală fiind de 16,8 milioane de lei (3,6 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
23.02.2018
BVB
     O treime din rulajul ședinței de tranzacționare de ieri a venit din transferul "deal" efectuat cu 1,5% din acțiunile SIF5 Oltenia, în valoare de 17,68 milioane lei. Schimbul a fost realizat...  click să citești tot articolul
23.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, în condițiile în care așteptările tot mai mari legate de majorarea dobânzilor în SUA au afectat apetitul pentru risc, la nivel global.  click să citești tot articolul
22.02.2018
BVB
     * Piața a înregistrat a treia scădere consecutivă
     * Titlurile OMV Petrom au scăzut cu 1,14%
       Piața a înregistrat în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, cea de a treia zi de scădere consecutivă, majoritatea cotațiilor emitenților listați la Bursa de Valori București (BVB)...  click să citești tot articolul
22.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, în special în sectorul tehnologic, investitorii fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
21.02.2018
BVB
     * George Brande, Interfinbrok: "Investitorii stau într­-o stare de expectativă, ceea ce poate explica rulajul redus"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de ieri preponderent în scădere, singurul indice ce a cunoscut o creștere fiind BET-FI, al celor cinci...  click să citești tot articolul
21.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, în a doua parte a zilei, datorită rezultator financiare peste așteptări anunțate de unele companii.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 23 februarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9567
2.3802
2.9752
4.0473
0.1839
0.6251
0.2138
4.6552
5.2837
1.4879
3.5385
0.2273
0.4804
1.1161
0.0671
0.4637
0.9990
3.7813
0.3261
1.1634
0.5969
0.0584
0.3509
0.2033
2.7585
0.0395
0.1402
1.0295
0.6259
0.1202
161.6184
5.4853
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
23.02.2018
     The dismissal of chief DNA (National Anti-corruption Department) prosecutor Laura Codruța Kovesi was announced last night by Justice Minister Tudorel Toader, at the headquarters of the Ministry, after presenting the justification of the decision, presented in the form of twenty bullet points, while also taking the opportunity to mention he had been head of class, which surprised everybody, because no one was interested in his school achievements.  click here to read the entire article
21.02.2018
LIBERAL SENATOR STRIKES AGAIN
     * Senators have voted for the annual effective rate to be at most 2.5% higher than the policy rate when it comes to mortgage
     * The law will go to the Chamber of Deputies - the decision making forum
     * Senator Zamfir: "Today, we have become European as far as the manner in which loans are granted as well"
       PNL senator Daniel Cătălin Zamfir does not disappoint. His draft law concerning the capping of interest rates was the first that appeared on the agenda yesterday, in the common meeting of the specialized commissions and despite the controversies between him and a few other party colleagues, including the president of the Economic Commission Florin Cîțu, the liberal got more than he had made his objective initially - not just the capping of compensatory and penalty interest rates, but also the capping of the annual effective interest rate charged by banks and Non-Financial Banking Institutions (IFNs).  click here to read the entire article
20.02.2018
UPON REQUEST FROM ONE SHAREHOLDER,
     * The investigation concerns the deliberate reporting of inaccurate financial statements or untrue information
     * Sebastian Vlădescu: "An investigation is the only solution which would show where the money went, I know I've done my job"
       The DIICOT prosecutors have begun prosecution in rem of the actions, in the "Romcab" (MCAB) case, according to a response sent by the prosecutors to Valentin Stănescu, a shareholder in the company.  click here to read the entire article
20.02.2018
     Decorated by Traian Băsescu with the Star of Romania, Gunther Krichbaum, the president of the European Affairs Commission of the Bundestag, asks the president of the European Commission, Jean Claude Juncker, through a letter, not to suspend the application of the Cooperation and Verification Mechanism (MCV) concerning the Romanian judicial system and writes that "in the event of new attacks on the independence of the judicial system, should take into consideration initiating the procedure for the activation of article 7 of the EU treaty" (the suspension of Romania's voting rights in the EU council).  click here to read the entire article
16.02.2018
VALERY KUZMIN, AMBASSADOR OF THE RUSSAIAN FEDERATION IN BUCHAREST:
     * Lucian Bode, co-initiator of the BRUA, is asking for clarifications from Teodor Meleșcanu concerning the export of natural gas from Hungary
       We are happy that the perimeters on the continental coast of Romania (ed. note: offshore in the Black Sea) will start being exploited, because there lies inactive a very important resource of the energy industry, his excellency Valery Kuzmin, Ambassador of the Russian Federation told us in Bucharest, during Diplomat's Day.  click here to read the entire article
15.02.2018
IN THE MEETING WITH THE ANRM
     * Also discussed were the intentions of the Mazarin company to acquire some perimeters
       The management of the National Mineral Resources Agency (ANRM) met on Tuesday with Shelley Saxen, deputy economic advisor of the US embassy in Bucharest. On the agenda was last Friday's order issued by the ARNM which establishes the reference price for natural gas mined in Romania, in order to set the royalties will be calculated based on the trading prices on the hub of CEGH Vienna, according to sources close to the talks.  click here to read the entire article
14.02.2018
     * Gigi Dragomir, the president of the ANRM: "We see no reasons why the price of natural gas paid by the end consumers should increase"
     * ROPEPCA: "The proposal to adapt the royalty for natural gas made in Romania to a virtual foreign number shows a lack of sovereignty"
       The reference price for natural gas extracted from Romania, in order to establish the royalties, will be calculated based on the trading prices of the CEGH Viena hub, the National Agency for Mineral Resources announced on Friday, which issued the Order concerning the approval of the Methodology to set the reference price for natural gas extracted from Romania.  click here to read the entire article
07.02.2018
     The Black Monday of 1987 came two months after the beginning of the term of Alan Greenspan as head of the Federal Reserve. Back then, the Dow Jones Industrial Average (DJIA) fell 508 points, 22.61% below that of the previous trading day.  click here to read the entire article
06.02.2018
     * Mihai Dragoș says that the value of the Certinvest Dinamic fund units is updated slowly on the site
     * The investor raises questions about the ties between the fund's managers and the unlisted bond issuers in the fund's portfolio
       Investor Mihai Dragoș has filed a complaint with the Financial Oversight Authority concerning the open fund Certinvest Dinamic, managed by Certinvest.  click here to read the entire article
05.02.2018
     The National Bank of Romania (NBR) thinks that the National Liberal Party (PNL) is a pariah.  click here to read the entire article
30.01.2018
     The female prime-minister seems like a victory against sexism. The emancipation of our women seems to find its expression in the appointment of Viorica Vasilica Dăncilă as head of the Executive.  click here to read the entire article
25.01.2018
THE SALE OF BANCPOST HAS REOPENED THE ISSUE OF LOANS PAID ON TIME, SOLD IN HOLLAND
     * NBR: "It is still up to the courts to establish and verify the legality of the assignment"
     * Debtor: "I went to the address in Holland and there was no main office of any Eurobank entity there"
     * Cuculis: "Companies that have acquired loans are collecting interest illegally"
     * Civil Code: "The assignee may only enforce their rights on a third party after notifying the debtor that they have been assigned"
     * The bank has not notified the customers before selling their loans
     * Bancpost had not answered our enquiry on the matter, by the time the newspaper had gone to the printers
       The sale of Bancpost to Banca Transilvania, without the loans paid to day that were assigned in the past to a Dutch entity, has once again brought up the issue of loans sold abroad, even though they were performing. Customers who have found themselves in this situation have pointed out a number of irregularities in the assignment process.  click here to read the entire article
22.01.2018
     The issue of the funding of the budget deficit will become acute in 2018, as the government authorities show us that they haven't learned anything from last year's experience.  click here to read the entire article
22.01.2018
RULING OF THE COURT OF APPEAL
     * Profit.ro Publishing owes the Romanian state approximately 360,000 Euros, and "N.ro Agenția de Știri" SRL, approximately 460.000 Euros
       Journalist Cristi Popa has won in the Court of Appeal the lawsuit against Profit.ro Publishing SA, by which he had disputed the decision by which he had been laid off in 2016, as the court decided that he would be reinstated to the job he held before his layoff, as well as the payment of compensatory salaries.  click here to read the entire article
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
.