BURSA 19.12.2017

CĂTĂLIN AVRAMESCU
 
CĂTĂLIN AVRAMESCU      Cu mare tristețe am aflat știrea despre fata împinsă în fața metroului de o persoană care, din câte rezultă din relatările de până acum, pare să fie nebună. Tânăra a fost absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București, unde sunt conferențiar. (Nu am cunoscut-o, fiind plecat din țară între 2011 și 2016).
     Revoltător este faptul că s-a ajuns la crimă din cauza iresponsabilității autorităților. Criminala ar fi încercat să mai ucidă o altă tânără, în altă stație de metrou, cu două ore înainte. A fost reclamată la Poliție, care însă nu a făcut nimic. Nu mă mir. Vreți să știți unde sunt "forțele de ordine"? Le vedeți la televizor seară de seară, cu miile, scoase la ordin pentru a-i brutaliza și intimida pe manifestanții care cer democrație și stat de drept în România.
     Întâmplarea tragică de la metrou ne face să realizăm un lucru cu o semnificație profundă. Una dintre funcțiile fundamentale ale statului modern a fost aceea de a închide nebunii periculoși.
     Ce se întâmplă astăzi în regimul socialist este, din câte cunosc, fără precedent în lume. Statul a renunțat practic să exercite această funcție. Rezultatul? Nebunii periculoși umblă liber pe stradă.
     Este suficient să conduci o mașină pe străzile României pentru a realiza asta. Sigur, șoferi proști sau iresponsabili există peste tot în lume. Însă eu nu am văzut niciodată altundeva decât în România șoferi care în mod evident nu sunt în toate mințile. Lăsați liberi, nestingheriți de nimeni, pe șosele. Mergeți, de pildă, pe bulevardele Bucureștilor la ceas de seară. Sunt curse de mașini, indivizi care chiuie cu geamul lăsat, fac slalom și trec pe roșu. Echipajele de Poliție sunt pe nicăieri sau nu intervin.
     Probabil că trăim în timpuri în care patologia psihiatrică a devenit comună. Zilele trecute eram la sala de sport când am auzit un grup de indivizi zbierând. M-am dus la ei și le-am spus, politicos, că nu este permis să îi deranjeze pe ceilalți în acel spațiu. Au părut să înțeleagă de rațiune. Cu excepția unuia, care s-a ținut după mine pe hol. Omul arăta și se purta incoerent. A început să urle, că "face caterincă" (habar nu am ce înseamnă asta), că are bani etc. Părea să aibă probleme de adaptare. Mă întreb ce le făcea celor din familie, vecinilor sau colegilor de serviciu...
     Iată o altă dovadă că autoritățile au renunțat complet să ia măsuri împotriva "săriților de pe fix". Deschideți Constituția României. Aceea impusă de regimul autoritar Iliescu în 1991, pentru că alta nu avem. La articolul 36 citim: "Nu au drept de vot debilii sau alienații mintal".
     Întrebare: există cineva în țara aceasta ale cărui drepturi electorale să fie retrase, conform articolului 36? Măcar un singur caz? Din câte cunosc, nu.
     Atunci, din două una. Poate România este "grădina Maicii Domnului", o țară unică în Univers, în care nu există nici un alienat și nici un debil mintal. Așa ceva este, desigur, imposibil. Atunci rămâne a doua variantă. Statul refuză să aplice articolul 36. Care stabilește ceva de bun-simț. Dacă nu ai "toate țiglele pe casă", nu trebuie să votezi. Din păcate, în România, din câte se vede, poți...
     Și cu asta trecem la nebunii cu girofar. Este clar că un examen psihiatric ar fi necesar pentru a tria aceste personaje. Crize de isterie, amenințări cu violența, căderi de memorie, comportament duplicitar - acestea sunt doar câteva dintre simptomele comune.
     Una dintre nebuniile de proporții este proiectul noilor "coduri penale". Acestea par scrise de Don Corleone și de avocații săi, din spatele gratiilor. Printre schimbările impuse: înregistrările video... nu vor mai fi probe în instanță. Sunt curios ce se va întâmpla dacă va avea loc pe străzile Bucureștilor un atentat terorist. (Doamne ferește!). Și când avocații teroriștilor vor deschide Codul Penalilor și îl vor arăta, rânjind, judecătorilor.
     Altă nebunie. Va deveni aproape imposibil pentru un procuror să intercepteze telefoane. Sub pretextul că "nu trăim într-o republică a procurorilor". Rezultatul va fi o republică a borfașilor. În scurtă vreme, rețelele de trafic de persoane și de droguri vor deveni, practic, de neatins.
     De ce toate acestea? Sigur, scopul imediat este salvarea infractorului LN Dragnea de dosarele în care este implicat. Și protejarea altor penali. Dar ceea ce se petrece trece cu mult dincolo de asta. Lunaticii au preluat conducerea azilului.
     Iată altă probă. Exact când mă pregăteam să termin acest editorial, citesc altă știre. Un proiect de lege al unui "ales al poporului" cere dezincriminarea faptelor de corupție dacă acestea nu sunt produse "pentru sine", ci "pentru altul". Adică dacă ei fură pentru cineva din "Famiglie", este în regulă, devine legal...
     La începutul lor, statele moderne au creat instituții destinate separării de societate a acestor oameni care delirează. În România, statul a fost confiscat de un grup care a descuiat porțile, renunțând, programatic, la exercițiul rațional al autorității. Acum întreaga societate va suporta consecințele. 
 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 07:56
UPDATE
     * ACTUALIZARE 19:50 Dragnea: "Ne facem noi Guvernul, nu alte instituții"
     Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat în această seară că membrii partidului cercetați penal vor putea face parte din noul cabinet, menționând că PSD a decis să-și facă Guvernul "și nu alte instituții".
     * ACTUALIZARE 19:25 Dragnea: "Viorica Dăncilă lucrează la programul de guvernare, învață programul de guvernare"
     * ACTUALIZARE 19:03 Dragnea: "Componența cabinetului - adoptată vineri prin vot de conducerea PSD"
     * ACTUALIZARE 18:34 Dragnea: "Nu dezincriminăm abuzul în serviciu"
     * ACTUALIZARE 17:31 Tăriceanu: "Impozitul pe venitul global rămâne, dar nu pot da un termen pentru introducerea lui"
     * ACTUALIZARE 16:18 Dragnea: "În CExN de azi tema principală e programul de guvernare. De principiu, nu exclud impozitul pe gospodărie"  click să citești tot articolul
Companii-Afaceri, 19:58
     Piatraonline, showroom și magazin online de piatră naturală, încheie anul 2017 cu o cifră de afaceri de 24 milioane lei, adica aproximativ 5.300.000 Euro și incepe noul an cu planuri de dezvoltare a business-ului și consolidarea reputației de brand, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  click să citești tot articolul
Companii-Afaceri, 19:29
     Consiliul de administrație al IMPACT Developer & Contractor (IMP) a decis numirea domnului Bogdan Oșlobeanu în funcția de Director General al companiei, cu începere din data de 1 martie 2018, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  click să citești tot articolul
Internaţional, 19:17
     Grupul rus Gazprom a primit autorizația din partea autorităților din Turcia pentru a construi cea de-a doua linie a gazoductului Turkish Stream, ambele linii urmând a fi puse în funcțiune până la finele anului următor, a declarat vineri directorul general Gazprom Alexei Miller.  click să citești tot articolul
Politică, 19:05
     Fostul prim-ministru Mihai Tudose a declarat astăzi, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național al PSD, că l-au luat prin surprindere prevederile referitoare la Declarația 600 și că își dorește o soluționare a acestei chestiuni.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
22.01.2018
BVB
     * Dragoș Mesaroș, Goldring: "Circa 93% din întregul rulaj consemnat vineri cu titlurile societății bancare a fost desfășurat printr-un singur transfer. Este clar că acesta a fost realizat de către investitorii instituționali"
       Acțiunile "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD) au fost, din nou, titlurile cu cel mai mare volum din ședința de tranzacționare de vineri, rulajul consemnat cu acțiunile societății bancare...  click să citești tot articolul
19.01.2018
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de ieri, prin volumul mare înregistrat de acțiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), de...  click să citești tot articolul
19.01.2018
BURSELE DIN LUME / DATORITĂ REZULTATELOR COMPANIILOR
     Acțiunile de pe piețele din Europa au crescut ușor ieri, după recordurile consemnate în ziua anterioară pe Wall Street. Sectorul tehnologic a avut cele mai importante câștiguri, în baza...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BVB
     * Deal de peste 9 milioane de lei cu titluri "Banca Transilvania"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, printr-o evoluție pozitivă atât în ceea ce privește cotațiile...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Titlurile societăților listate în Europa au scăzut ieri, după ce companii printre care "Burberry Group" Plc și "Skanska" AB au raportat rezultate financiare dezamăgitoare.  click să citești tot articolul
17.01.2018
BVB
     * Transferuri de 10,5 milioane de lei cu acțiuni "Banca Transilvania"
       Volumul înregistrat în cea de-a doua ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de 38,87 de milioane de lei, peste cel din ședința precedentă, de 28,5 milioane de lei, dar sub valoarea medie...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 22 ianuarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3.0502
2.3855
3.0525
3.9621
0.1837
0.6267
0.2146
4.6656
5.2916
1.5078
3.4379
0.2254
0.4849
1.1187
0.0673
0.4743
0.9992
3.8059
0.3162
1.1907
0.5944
0.0596
0.3560
0.2049
2.7809
0.0393
0.1317
1.0361
0.6276
0.1195
163.1592
5.4899
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
22.01.2018
RULING OF THE COURT OF APPEAL
     * Profit.ro Publishing owes the Romanian state approximately 360,000 Euros, and "N.ro Agenția de Știri" SRL, approximately 460.000 Euros
       Journalist Cristi Popa has won in the Court of Appeal the lawsuit against Profit.ro Publishing SA, by which he had disputed the decision by which he had been laid off in 2016, as the court decided that he would be reinstated to the job he held before his layoff, as well as the payment of compensatory salaries.  click here to read the entire article
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
20.12.2017
     The red spot on the white paper becomes greenish, but maintains it's shape, when you move your eyes to the empty part.  click here to read the entire article
19.12.2017
     Approximately 700 magistrates from several courts and prosecutor offices in the country have gathered yesterday on the steps of the Bucharest Court of Appeal.  click here to read the entire article
18.12.2017
     * The Secretary General of the European Federation of Journalists has pledged to support with all his strength, the efforts of FAIR-MediaSind to halt the politicians' attacks on the independence of Romanian journalists
       The political assault on the freedom of the press in Romania, through the amendment of the laws of justice by the coalition in power, was one of the main issues today in the meeting of the Social Dialog Commission of the European Commission, which was attended, on behalf of Romania, Leonard Pădureț, president of the FAIR - MediaSind Culture and Mass Media Federation, together with executive president Cristi Godinac.  click here to read the entire article
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  click here to read the entire article
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  click here to read the entire article
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  click here to read the entire article
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  click here to read the entire article
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  click here to read the entire article
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  click here to read the entire article
.