Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Robert Negoiţă, a reproşat Guvernului că "se laudă" cu măsuri precum scutirea persoanelor care lucrează în construcţii de impozitul pe venit, deşi acest lucru afectează bugetul autorităţilor locale.
"Am văzut că Guvernul iese de foarte multe ori să se laude cu pomeni făcute din banii noştri. Adică, scutim de impozitul pe venit persoanele care lucrează în construcţii. Iese Guvernul şi se laudă cu chestia asta şi nu au nimic de pierdut. Noi nu reuşim să ne plătim salariile. Mai mult decât atât, impactul este negativ şi din perspectiva faptului că toate contractele pe care le avem conţin manoperă - unele mai mult, altele mai puţin - şi ne creşte cheltuiala pe nişte zone pe care noi nu le decidem şi constatăm că avem venituri mai mici datorită Guvernului şi cheltuieli mai mari, din acelaşi motiv", a spus Robert Negoiţă, potrivit Agerpres.
Adresându-se ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, Negoiţă a apreciat că proiectele Guvernului sunt "lăudabile", dar că ar trebui făcute din bugetele pe care Executivul le administrează.
"Am văzut că se laudă Guvernul şi cu faptul că şi zona IT este scutită de impozitul pe venit. Am văzut de asemenea - că noi lucrăm cu materiale publice - că există excedent la bugetul de pensii, un miliard şi ceva am înţeles că este excedent în acest an. Domnule ministru (Teodorovici, n.r.), ştiţi că vă respect şi reuşim de cele mai multe ori să comunicăm foarte bine, v-aş propune o soluţie, şi anume, ca aceste proiecte bune pe care le faceţi - că nu vreau să se înţeleagă greşit, că noi am fi împotriva facilităţilor fiscale pentru anumite categorii - dar, de exemplu, nu consideraţi, atâta vreme cât noi chiar avem dificultăţi (...), dacă tot aveţi aceste programe lăudabile, bune, pe care noi le susţinem, nu aţi vrea să le faceţi din bugetele pe care le administraţi? Că deja, puţin câte puţin, noi începem să nu mai avem ce administra", a afirmat primarul Sectorului 3.