NEW YORK TIMES: S&P, anchetată cu privire la ratingul obligaţiunilor garantate ipotecar

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 august 2011

Departamentul Justiţiei din SUA investighează dacă agenţia de evaluare Standard & Poor"s (S&P) a acordat, înainte de criza financiară, un rating incorect pentru zeci de obligaţiuni garantate ipotecar, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de cotidianul New York Times.

Acestea arată că ancheta a început înainte ca S&P să retrogradeze, în august, ratingul de top al SUA, de la "AAA" la "AA+".

Departamentul Justiţiei cercetează cazurile în care analiştii agenţiei au vrut să acorde ratinguri mai scăzute obligaţiunilor garantate prin ipoteci, însă propunerile au fost res-pinse de conducere. Un purtător de cuvânt al Departamentului Justiţiei a refuzat să comenteze informaţia.

New York Times notează că nu este clar dacă ancheta priveşte şi celelalte două mari agenţii de rating, Moody"s şi Fitch, sau numai S&P.

Ed Sweeney, purtător de cuvânt al S&P, a declarat, citat de cotidianul american: "În ultimii ani, agenţia a primit mai multe cereri pentru informaţii din partea unor agenţii guvernamentale şi cooperează cu autorităţile în acest sens".

New York Times mai scrie că, în pofida eşecurilor agenţiilor de rating în timpul crizei financiare, investitorii încă se bazează pe evaluările S&P, Moody"s şi Fitch.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb