Preşedintele Uniunii Salvaţi Româna (USR), Nicuşor Dan, a declarat, astăzi, că formaţiunea pe care o conduce poartă discuţii cu cinci, şase miniştri din Cabinetul Cioloş despre o eventuală candidatură a lor din partea USR la alegerile parlamentare, transmite Digi24.ro.
"Am nominalizat trei persoane care se încadrează în tipul de oameni pe care îi aşteptăm la USR şi care se potrivesc cu ce aşteptăm noi la USR. I-am nominalizat pe domnul Ghinea, pe domnul Voiculescu şi pe Dacian Cioloş însuşi. Menţin asta. Cu cine vorbim, evident, n-o să vă spun. Pentru că nu e corect faţă de cei cu care vorbim", a spus Nicuşor Dan.
Preşedintele Uniunii Salvaţi România susţine că, propriu-zis, există discuţii cu "cinci, şase miniştri" despre o eventuală candidatură la parlamentare, pe listele USR. Nicuşor Dan nu a dat nume, însă i-a enumerat pe cei care nu se potrivesc cu profilul candidatului USR. "Consider că nici Vasile Dîncu, nici Florin Georgescu nu se încadrează în noţiunea de tehnocrat, aşa cum Dacian Cioloş se încadrează, pentru că sunt foarte apropiaţi de PSD", a spus Nicuşor Dan.