BURSA 18.09.2017

CĂLIN RECHEA
 
CĂLIN RECHEA      Confuzia creată și dezbaterile generate de ultimele poziții ale guvernului în ceea ce privește sistemul de pensii nu pot schimba matematica sa implacabilă.
     Doar un zâmbet amar mai este posibil când auzim declarații referitoare la randamentul sistemului public de pensii, în condițiile în care natura acestuia, de schemă piramidală sau Ponzi, îl face, prin definiție, instabil pe termen lung.
     Schema Ponzi sau schema piramidală este o operațiune financiară frauduloasă, prin care plățile către investitorii vechi sunt făcute cu bani atrași de la investitori noi și nu rezultați în urma unor afaceri legitime sau tranzacții financiare.
     Această definiție din Wikipedia se potrivește ca o mănușă și în cazul sistemelor de pensii "pay as you go", sisteme cu caracter redistributiv specific pensiilor publice.
     Instituția de reglementare a burselor din SUA, Securities and Exchange Commission, definește "schema Ponzi" drept o schemă piramidală care funcționează după principiul "jefuiește-l pe Petre pentru a-l plăti pe Paul".
     Dat fiind caracterul lor fraudulos, schemele piramidale sunt pedepsite aspru în majoritatea țărilor. Doar în urmă cu câteva zile, Financial Times a scris despre două persoane care au fost condamnate în China la închisoare pe viață și o amendă de 290 de milioane de dolari pentru o astfel de schemă, construită în jurul unei firme care oferea credite prin atragerea de fonduri de la participanți (peer-to-peer lending), iar "investitorilor" li se promiteau randamente anuale de 15%.
     Primul sistem public de asigurări sociale a fost introdus în 1889 de cancelarul Otto von Bismarck în Imperiul German. Atunci vârsta de pensionare a fost stabilită la 70 de ani și a fost redusă la 65 de ani în 1916. "Îi puteți spune socialism sau cum doriți, îmi este indiferent", a declarat Bismarck în cadrul dezbaterilor din Reichstag.
     După aproape 130 de ani de la deschiderea acestei căi pavate cu bune intenții, destinația este tot mai evidentă, pe fondul schimbărilor demografice profunde și a modificării substanțiale a motivațiilor personale.
     Și la noi, schema Ponzi a sistemului public de pensii se îndreaptă către destinul său inexorabil, iar viteza de deplasare va fi redusă nesemnificativ chiar și de naționalizarea imediată a Pilonului II, înființat tocmai pentru a reduce presiunea demografică asupra sistemului public de pensii.
     Într-o analiză publicată pe site-ul cursdeguvernare.ro în 2015 se arată că raportul de dependență economică, definit ca raportul dintre numărul persoanelor inactive și în șomaj și numărul persoanelor ocupate, era de circa 1,33:1 în 2014.
     Un articol recent de pe site-ul publicației Investment & Pensions Europe (IPE), unde este prezentată decizia guvernamentală de renunțare la caracterul obligatoriu al Pilonului II, se arată că raportul dependenței economice poate ajunge la 2,5:1 până în 2032, cu implicații deosebit de negative asupra sustenabilității sistemului public de pensii.
     Din cauza perspectivelor demografice precare, Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional au criticat deciziile de reducere a contribuțiilor transferate către Pilonul II de pensii, după cum mai scrie IPE.
     Alte date îngrijorătoare au venit recent și de la Institutul Național de Statistică. Într-un comunicat de presă de pe site-ul instituției se arată că, în T2 2017, "raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților a fost de 9 la 10", în condițiile în care se înregistrează variații semnificative în profil teritorial. Astfel, în București raportul este de 5 pensionari la 10 salariați, în timp ce în județul Teleorman raportul este de 17 pensionari la 10 salariați.
     Din numărul total al pensionarilor, de 5,225 milioane, circa 76% (3,965 milioane) erau pensionarii pentru limită de vârstă, în timp ce 1,158 milioane de persoane primeau pensii de invaliditate sau urmaș.
     În aceste condiții, mutarea banilor dintr-un pilon în altul este inutilă. Este adevărat că naționalizarea Pilonului II ar determina o reducere semnificativă a datoriei publice, prin anularea obligațiunilor din portofoliile fondurilor de pensii, dar experiența Ungariei și Poloniei arată că tendința de creștere se va relua aproape imediat.
     Singura soluție pentru prelungirea vieții sistemului public de pensii ar fi ridicarea numeroaselor bariere existente în calea antreprenorilor și a mecanismelor pieței, precum și "înghețarea" unui cadru fiscal mult mai permisiv pentru o perioadă îndelungată. O astfel de "minune" ar putea determina pe mulți dintre românii plecați în străinătate să se întoarcă. Dar cine să "amorseze" un astfel de cerc virtuos?
     Din păcate, nu doar sistemele publice de pensii se află în mare suferință. Politica monetară ultrarelaxată a marilor bănci centrale, caracterizată prin dobânzi zero sau negative și relaxare cantitativă, a creat mari probleme și la nivelul sistemelor de pensii ocupaționale, care au rolul de a suplimenta pensiile din sistemul public.
     Aceste sisteme pot fi de două feluri: cu beneficii definite, când sumele primite după pensionare sunt cunoscute, iar contribuțiile sunt variabile, sau contribuții definite, când sumele primite după pensionare sunt variabile, iar contribuțiile fixe, fie în sumă absolută sau procentual din venituri.
     Presa financiară internațională scrie deja de ani buni despre deficitele care s-au acumulat la nivelul sistemelor de pensii ocupaționale din țările dezvoltate, cele mai afectate fiind cele cu beneficii definite.
     Pe site-ul cotidianului Financial Times există chiar o secțiune specială dedicată crizei pensiilor. Aici a fost publicată recent o știre referitoare la "bomba cu ceas" a sistemelor de pensii ale companiilor, unde se arată că "schemele de pensii ale companiilor din SUA și Europa au cele mai mari probleme".
     Studiul realizat de MSCI, companie care furnizează date de piață investitorilor instituționali, arată că cele mai mari deficite se regăsesc la nivelul companiilor din sectorul utilităților, telecomunicații și sănătate.
     Din punct de vedere al repartizării geografice, cele mai mari deficite ale sistemelor de pensii ale companiilor se regăsesc în Elveția și Statele Unite.
     "Dacă dobânzile nu cresc până la circa 4%, ceea ce nimeni nu așteaptă până la sfârșitul acestei decade, multe planuri de pensii vor avea dificultăți în onorarea obligațiilor", a declarat Amin Rajan, directorul executiv al companiei de consultanță Create Research, pentru FT.
     Noile condiții de piață au determinat căutarea unor "soluții" variate. Unele companii din Marea Britanie și-au închis programele de pensii cu beneficii definite, în timp ce tot mai multe companii americane emit obligațiuni pentru atragerea fondurilor necesare reducerii deficitelor, pe fondul acordării unor facilități fiscale.
     Ultimele date de la Pension Protection Fund, instituția care garantează plata pensiilor pentru schemele cu beneficii definite ale companiilor din Marea Britanie, arată că deficitul cumulat de finanțare de la sfârșitul lunii august 2017 a fost de 220,4 miliarde de lire sterline, în condițiile în care 4.261 de companii înregistrau deficite pentru planul de pensii, iar 1.533 înregistrau surplus.
     Perspectivele pensiilor, atât al celor din sistemul public piramidal cât și al celor din sistemul privat, sunt, deocamdată, foarte pesimiste.
     Importul imigranților nu este o soluție pentru stabilizarea pe termen lung a sistemelor publice de pensii din statele europene, ci sunt necesare măsuri radicale, inclusiv stabilirea unui calendar de renunțare la acest experiment socialist. Indiferent de argumentele în favoarea sa, matematica îi stă împotrivă.
     În cazul fondurilor de pensii private, acestea pot deveni sustenabile doar în condițiile în care băncilor centrale li se va lua "privilegiul" manipulării dobânzilor și a cursurilor de schimb, iar calculul economic să fie din nou posibil. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 18.09.2017, ora 13:16)  
 Oameni buni, nu mai credeti ce spun autoritatile si politicienii, mai ales cei care au tangente, multiple, cu serviciile si peste ocean instructajul (nici acolo nu au abolit saracia la virsta a III-a), ci mai bine cautati si studiati graficele rezultate din datele statistice din Romania cu privire la investitii in tara sau numarul celor in activitate economica (in "cimpul muncii" in limbaj de lemn) - graficele sunt cadere libera - BEARISH de ani de zile. Cine si ce o sa faca cind ies la pensie decreteii '67 cu demografia actuala si graficele mentionate anterior - catastrofa vietii noastre nu a lor, a "alesilor". Cascati ochii si mintea acum si pregatiti individual strategia personalizata sau de familie. Statul ne va da "la ochi" dupa ce ne va lua, sub o forma sau alta, pilonul II, sau va "faulta" fondul in defavoarea noastra. Nu-s capabili sa gindeasca o strategie ca sa ne fie NOUA bine, nu lor, la batranete.


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de gabi , in data de 18.09.2017, ora 21:19)
 
 Foarte pertinenta opinia.


 
  1.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 18.09.2017, ora 21:26)
 
 Prostii pentru copii fără creier.
 Ce treabă are demografia dacă decrețeii nu au fost angajați cu carte de muncă sau dacă au fost plătiți cu minimul pe economie?
 Decrețeii i-au păcălit pe cei pensionați imediat după ieșirea din comunism, ăia au făcut foamea, iar acum se schimbă ciclul foamei, decrețeii vor avea pensii pe măsura contribuțiilor. :D


 
  1.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 18.09.2017, ora 22:32)
 
 Nr.nascuti vii in Ro :
 1967, 68 vreo 500 mii/an
 1970-1990 , vreo 400 mii/an
 Dupa revolutie pana in 2015 peate 200 an
 In 5-6 ani se va ajunge la max.120 mii an (nasc doar mamici poat 1990)
 Prin 2030 ies din c.muncii generatii de 500 mii, intra generatii de 200 mii minus emigrarea
 Prin 2045 ies generatii de 400 , intra vrea suta...


 
  1.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 18.09.2017, ora 22:35)
 
 Economii in aur(1/2) usd, euro, cumparati in doze homeopate luna dw luna, la un curs mediu multianual


 
  1.5.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 18.09.2017, ora 22:39)
 
 A draqu demografia zice asa: daca nu se schimba MULT in sus natalitatea si daca nu avem mari valuri dw imigranti sau repatriari in ro se vor naste prin 2050 : 60-70 mii copii, prin 2080 vreo 30 mii, iar dupa anul 2100 vom fi raritati ca eschimosii...


 
  1.6.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.09.2017, ora 07:25)
 
 Da, nimic despre faptul că ăștia nu au contribuit cu nimic.


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 18.09.2017, ora 21:21)  
 Pensiile sunt legate de contribuții nu de numărul pensionarilor și rapoarte cu salariați.
 Două decenii de muncă la negru/gri înseamnă pensie minimă pentru majoritatea viitorilor pensionari. 10 milioane de pensionari vor putea fi susținuți lejer de 2 milioane de angajați.


 
  2.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 18.09.2017, ora 22:26)
 
 Te inseli , sw va plati o pwnsie minima cam egala pt .toti, ca a lucrat la nwgru sau a ...cotizat.legile se vor rescrie pana iesi matalutza la pwnsie de n ori si pwnaiilw aw vor egaliza ..in jos.


 
  2.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 19.09.2017, ora 07:29)
 
 Pensia minimă este un ajutor social, fără legătură cu nicio contribuție.


 
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
20.07.2018
BVB
     * Circa 64% din rulaj, dat de transferurile cu acțiunile Romgaz
     
     Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat scăderi, în penultima ședință de tranzacționare a săptămânii,...  click să citești tot articolul
20.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut ieri, din cauza evoluțiilor sectorului minier, afectat de declinul cotațiilor metalelor.
     Titlurile grupului minier global "Anglo American" Plc s-au depreciat...  click să citești tot articolul
19.07.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii în teritoriul negativ, majoritatea cotațiilor terminând ziua în scădere, pe fondul...  click să citești tot articolul
19.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv, ieri, în baza rezultatelor financiare anunțate de companii.
     Titlurile producătorului suedez de echipamente de rețea "Ericsson" AB s-au...  click să citești tot articolul
18.07.2018
BET-FI, SINGURUL INDICE ÎN SCĂDERE
     Opt din cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au cunoscut aprecieri moderate, în ședința de tranzacționare de ieri, pe fondul unui volum de numai 26,2 milioane de lei, sub valoarea...  click să citești tot articolul
18.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au avut o evoluție mixtă ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele anunțate de corporațiile listate.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 iulie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9463
2.3807
3.0169
4.0019
0.1800
0.6248
0.2232
4.6562
5.2019
1.4298
3.5534
0.2409
0.4865
1.0765
0.0630
0.4491
0.8319
3.9954
0.2967
1.0432
0.5894
0.0580
0.3522
0.2098
2.7025
0.0395
0.1511
1.0877
0.6297
0.1195
157.3290
5.5975
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
.