Zăpada şi temperaturile scăzute care afectează o mare parte a Chinei au făcut ca întoarcerea acasă a milioane de chinezi pentru Anul Nou lunar să provoace cozi interminabile în gări şi blocarea a 100.000 de persoane în Canton, sudul ţării, din cauza întârzierii trenurilor, relatează marţi EFE.
Fotografii ale unor cozi uriaşe la intrarea în gări ocupă prima pagină a mass-media locale, care dedică deja rubrici speciale intrării în Anul maimuţei, care va avea loc pe 8 februarie, conform calendarului local.
Potrivit portalurilor de ştiri din China, călătorii din provincia Canton, unde se află marea parte a industriei ţării, au fost nevoiţi să aştepte mai mult de zece ore în picioare şi în frig ca urmare a întârzierii trenurilor din cauza ninsorilor din nordul şi centrul ţării care a dus la îngheţarea şinelor.
Numeroşi angajaţi în fabrici s-au prezentat în gară cu două zile înainte pentru a evita aglomeraţia obişnuită înaintea Anului Nou chinezesc, când se înregistrează cel mai mare exod de populaţie din întreaga lume, transmite EFE.
Într-o perioadă de 40 de zile, care a început la 24 ianuarie şi se va prelungi până la 3 martie, se aşteaptă să se înregistreze 2,91 miliarde de călătorii cu trenul, cu 100 de milioane de călători mai mult decât anul trecut, informează sursa citată.